joi, 13 februarie 2014

Setul Fondue, o plăcere fierbinte de Ziua Îndrăgostiţilor

Indiferent că îţi place sau nu să îţi petreci timpul în bucătărie, există în prezent o mulţime de accesorii create parcă pentru a-ţi simplifica viaţa. Unul dintre acestea este setul fondue.

Foarte populare în anii '70, seturile fondue sunt încă la mare căutare atât în restaurante, cât şi în bucătăriile amatorilor de dulciuri. Au un preţ accesibil, sunt uşor de folosit şi nici nu e nevoie să ştii să gateşti. 

În principiu, un astfel de set este format dintr-un bol de ceramică, un suport de lumânare, o lumânare şi patru furculiţe.

Setulfondue poate fi modul ideal de a termina o seară romantică în doi. Sau poate deveni un cadou frumos oferit celor dragi, chiar şi cu ocazia căsătoriei.

Intuind proprietăţile minunate ale setului fondue, am comandat şi eu unul. Am cumpărat o ciocolată şi două banane, am topit ciocolata în bolul de ceramică, am tăiat banana rondele şi am amestecat-o cu ciocolata topită. Văzând fructul cum se îneacă efectiv în ciocolată şi simţindu-i aroma, papilele mele gustative erau de-a dreptul înnebunite. Cu toată sinceritatea vă spun că o astfel de plăcere nu se poate simţi decât în anumite momente. Cred că ştiţi la ce mă refer.

De atunci, a devenit desertul meu preferat. Şi înţeleg de ce. E gata în doar trei minute, nu e costisitor şi, ce e mai important, e incredibil de delicios. În plus, lumânarea de sub bol păstrează ciocolata topită şi caldă până la final. În afară de banane, pot fi folosite şi alte fructe cum ar fi căpşuni şi pere care sunt nu doar romantice, ci şi sănătoase, sau de ce nu, fructe confiate.

Că tot se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, în opinia mea este cadoul potrivit pentru un party fierbinte în doi, mai ales că ciocolata, se ştie, are efect afrodisiac. Aşadar, puneţi-vă imaginaţia la încercare pentru că o puteţi savura în variante multiple. Dar mai bine vă las pe voi să exploraţi. Trebuie doar să aprindeţi fitilul. Ce spuneţi, merită?

Comandă acum set fondue de pe www.megaplus.ro!

Urmărește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Articol realizat de Ada Ioana COJAN

---------------------------------------------------

Reţetă fondue de ciocolată cu fructe pentru 2 persoane
Preparare 10 minute
Dificulate redusa

Pentru sos:
- 50 g ciocolată cu lapte
- 50 ml lapte
- un cub de unt
- 1 bomboană Pocket Coffee sau 2 linguri de espresso
Fructe:
- 2 fructe de kiwi
- 1 portocală mare şi dulce
- 1 banană
- câteva rondele de ananas

Preparare: fructele se taie cubuleţe şi se aşează pe un platou.
Sosul: se topeşte ciocolata şi bomboana, se adăugă laptele şi untul. Se fierb cca. 5 minute până se îngroaşă sosul. Se toarnă sosul de ciocolată în vasul de fondue.

Poftă bună!

---------------------------------------------------

Niciun comentariu: