joi, 7 decembrie 2017

Preparate de Crăciun din 20 de ţări de pe glob

Pentru majoritatea românilor, masa de Crăciun este pregătită potrivit tradiţiei şi presupune o muncă îndelungată. Acest lucru înseamnă ciorbă cu afumătură, sarmale cu mămăligă, răcituri şi friptură la tavă.
Dar cum se sărbătoreşte Crăciunul în alte ţări de pe glob? În acest articol vă prezentăm 20 de feluri de mâncare din Europa, Rusia, Africa şi alte ţări. Pentru voi, unele dintre preparate ar putea părea un sacrilegiu. De exemplu, în Spania se servesc ouă fierte şi supă cu mentă, însă toate sunt mâncăruri tradiţionale care prezintă importanţă pentru ei. Iar dacă doriţi ceva nou anul acesta, unele mâncăruri ar putea să deveni, de ce nu, o sursă de inspiraţie.

Finlanda 
În imaginea de mai jos, vă prezentăm o masă de Crăciun din Finlanda unde, un meniu obişnuit include, caserole de morcovi şi cartofi, salată Rosolli (sfeclă tăiată cubuleţe, morcovi, măr şi cartof, amestecate cu smântână), somon cu mărar şi o salată verde.


Anglia
Ne continuăm turul culinar în Anglia, unde aranjamentul culinar de mai jos presupune felii de carne de curcan, cârnaţi înfăşuraţi în bacon, morcovi, verdeaţă, sos de merişoare, păstârnac prăjit şi cartofi.


Australia
Crăciunul, în Australia, coincide cu cea mai călduroasă perioadă a anului, aşa că un grătar e la ordinea zilei. Acesta include friptură, cârnaţi, creveţi şi frigărui de pui, cartof dulce şi salată.


Rusia
Cea mai importantă sărbătoare în Rusia nu este Crăciunul, ci Anul Nou. În acea zi, ruşii se înfruptă din carne de porc cu paste, brânză, roşii, salată şi cârnaţi.


Spania
Pentru început, se serveşte o supă ciudată cu tăiţei şi ouă fierte, năut şi mentă. Apoi, un aranjament cu şuncă, Salchichón (un fel de cârnat afumat specific), manchego (un soi de brânză de oaie) şi creveţi. Aceste bucate sunt urmate de un muşchi de viţel marinat în suc de portocale care se serveşte cu rulouri de brânză mucegăită.


Filipine
Pui prăjit servit cu salată de cartofi, salată verde şi biscuiţi de orez, urmate, de obicei, de porc prăjit şi pancit malabon, un fel de mâncare preparat din tăiţei aromaţi cu seminţe de annatto şi preparat cu ouă, creveţi şi porc prăjit cu crustă.


Franţa
După brânză şi carne rece, urmează raţă cu jeleu sărat şi rulouri de varză umplute cu carne de porc tocată.


Ghana
În această regiune, masa festivă presupune grămăjoare de orez în supă cu nuci de palmier.


Estonia
Piept de raţă cu piure de cartofi, drept completare la o farfurie cu fructe de mare servite cu pâine din făină integrală, unt, maioneză de casă şi oţet de ceapă.


Statele Unite ale Americii
De Ziua Recunoştinţei, curcanul este principalul fel de mâncare. De Crăciun, americanii servesc somon cu piure de cartofi şi legume, după care urmează trei tipuri de plăcinte, pentru desert: cu mere, cu cireşe şi nuci pecan, toate combinate cu frişcă proaspătă.


Muntenegru
Aici avem găluşte varenyky, varză acră, peşte alb murat cu ceapă şi ciuperci murate, urmate de kutia – grâu gătit combinat cu miere, seminţe de mac, stafide şi nuci tocate.


Armenia
În această zonă, o legumă foarte apreciată de sărbători este dovleacul, denumit ghapama. Acesta este combinat, de obicei, cu curcan, orez, stafide şi miere.


Brazilia
Mâncarea tradiţională specifică acestei ţări poartă denumirea de Chester – un fel de carne de pasăre care arată precum o găină supradimensionată care se serveşte cu pacheţele prăjite de foietaj crocant umplute cu brânză topită, în prealabil.


Serbia
Pâinea preparată în casă este cel mai tradiţional aliment. Alăturat, se serveşte peşte, fasole coaptă şi ceapă.


Latvia
Diferite tipuri de legume murate, împreună cu carne afumată, cartofi, sauerkraut (un fel de varză murată) şi boabe de mazăre.


Argentina
În imaginea de mai jos, vă prezentăm un fel de mâncare rece denumit vitel toné, preparat din felii de carne de viţel cu sos de ton cremos; alături, puteţi vedea pui umplut cu şuncă, brânză şi ouă, o salată de cartofi cu morcovi, mazăre cu maioneză şi empanadas (plăcinte mici umplute cu carne şi aromate cu ceapă şi condimente).


Macedonia
Potrivit calendarului macedonian, ajunul Crăciunului se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. Mâncarea tradiţională se compune din fasole, plăcintă de praz, castane fierte şi pâine.


Ucraina
Varenyky, un anumit tip de găluşte, este servit cu sos de ciuperci sau cu smântână. În mod tradiţional, pe masă trebuie să fie 12 feluri de mâncare, o lumânare şi o crenguţă din bradul de Crăciun. Totuşi, Marea Foamete din perioada 1932 – 1933 a produs schimbarea acestei tradiţii.


Croaţia
Pui prăjit servit cu cartofi copţi, ceapă şi morcovi, precum şi sarmale.


Mexic
În ajunul Crăciunului, se serveşte carne de curcan şi o supă mexicană specială denumită menudo, o băutură fierbinte (champurrado) iar ca desert, tortillas prăjite din făină, cu sos dulce deasupra. În ziua de Crăciun, se serveşte friptură de viţel cu rucola şi cartofi.



Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)  

Niciun comentariu: