Se afișează postările cu eticheta vas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vas. Afișați toate postările

joi, 18 mai 2017

Cum curăţăm tigăile de fontă

Tocmai v-aţi cumpărat o tigaie sau un ceaun de fontă care a ruginit prea repede? Aveţi în bucătărie o cratiţă de fontă pe care aţi aruncat-o într-un colţ al dulapului deoarece s-a deteriorat după prima utilizare? Sunteţi atât de dezamăgiţi de vasele din fontă încât v-aţi promis că nu veţi mai face niciodată astfel de achiziţii? 

Poate e bine să vă întrebaţi care sunt motivele care vă împiedică să vă bucuraţi de o mâncare atât de gustoasă cum este cea preparată la tuci sau în tigaia de fontă. Puţini ştiu că aceste vase sunt destul de pretenţioase şi necesită o îngrijire specială, încă de la prima folosire.

În cele ce urmează, vă expunem tot ceea ce aveţi nevoie să ştiţi pentru a vă proteja vasele din fontă. 

Materiale de care aveţi nevoie:
Burete sau perie rigidă
Cârpă curată, uscată sau prosoape de hârtie
Ulei vegetal
Sare Kosher (opțional)

Echipament
Cuptor (opţional)

Instrucţiuni
1. Curățați tigaia imediat după utilizare, în timp ce este încă fierbinte sau caldă. Vasul de fontă se poate curăţa cu apă şi detergent sau folosind o cârpă. În cazul în care o spălaţi, aşteptaţi mai întâi să se răcească. Evitați să lăsaţi tigaia în apă sau în chiuvetă, deoarece este posibil să ruginească.



2. Spălați tigaia în chiuvetă cu apă caldă folosind un burete sau o perie rigidă. Evitați utilizarea mașinii de spălat vase, a săpunului sau a vatei de oțel. 

3. Pentru a îndepărta alimentele lipite, curățați tigaia cu o pastă sau cu sare Kosher, sub jetul de apă. Reziduurile alimentare pot fi, de asemenea, îndepărtate prin fierberea apei în tigaie.


4. Ștergeți bine tigaia cu o cârpă uscată sau un prosop de hârtie sau lăsaţi-o la uscat pe aragaz, la foc mic.

5. Cu ajutorul unei spatule sau pensule de silicon, aplicați un strat ușor de ulei vegetal, unt sau untură, în interiorul vasului. V-ar ajuta mai mult o pensulă de silicon cu dozator pentru ulei, pentru a nu scăpa o cantitate prea mare de ulei în tavă, pe care va trebui, apoi, să îl aruncaţi. Nu este nevoie să vă aruncaţi la lucruri scumpe. Cel de la KingHoff este tocami potrivit şi îl puteţi comanda aici.
Puteţi unge, de asemenea, tigaia, şi în exterior. Îndepărtaţi excesul de grăsime.

6. Depozitați tigaia într-un loc uscat, într-un loc unde circulă mereu aerul.


Procedeul se numește „arderea tigăii” şi vă recomandăm să îl aplicaţi la prima utilizare a vasului de gătit, precum şi la anumite intervale de timp, pentru întreţinerea vasului de fontă un timp cât mai îndelungat. Vasele din fontă pot fi „arse” şi în cuptor, la 250 de grade Celsius, timp de 20 de minute, după ce le-aţi uns, în prealabil, cu ulei. Coada de lemn a tigăii sau cratiţei de fontă poate fi protejată învelind-o în cârpe ude şi apoi în folie de aluminiu, înainte de a o introduce în cuptor. Vasele se aşează cu faţa în jos, peste o tavă tapetată cu folie de aluminiu, pentru a permite grăsimii să se scurgă. Pentru a avea siguranţa că mâncarea gătită în tigaia de fontă nu va avea un gust metalic, putem prăji, după toate aceste operaţiuni, cozi de ceapă sau arpagic.

„Arderea vasului” din fontă este un procedeu necesar atât pentru rezistenţa pe care i-o conferă în timp, cât şi pentru menţinerea suprafeţei antiaderente a vasului. Este recomandat a fi repetat la o lună sau două, în primul an de utilizare.



Nu lăsaţi tigaia de fontă în apă deoarece ar putea rugini. Chiar şi în acest caz, nu aveţi motive să vă panicaţi. Puteţi scăpa de rugină folosind vata de oţel sau frecând tigaia cu jumătate de cartof şi o mână de praf de copt. De asemenea, aţi putea încerca folosirea buretelui de sârmă, leşia sau sarea îmbibată cu ulei. Apoi, repetaţi procedura de întreţinere pe care v-am expus-o mai înainte.

DE REŢINUT!
Nu puneţi niciodată sodă caustică în vasele din fontă deoarece le va deteriora iremediabil!

Beneficiile gătitului în tigaia de fontă:
  • Este nevoie de puţin ulei
  • Vasul nu conţine chimicale
  • Mâncarea este mai sănătoasă 
  • Adaugă fier mâncărurilor
Alimente pe care nu ar trebui să le preparaţi în vasele de fontă:

  • Sos de roşii
  • Friptură în vin 
  • Sosuri cu vin sau oţet
  • Deserturi (dacă nu aveţi mai mult de o tigaie de fontă)
  • Peşte, uşturoi, ceapă
Unde puteţi găsi vase din fontă
Pentru un gust special al mâncării, aţi putea încerca, măcar o dată în viaţă, gătitul în vase de fontă. Suntem convinşi că vor urca pe primul loc în topul preferinţelor voastre.
Tigăi de fontă, tuciuri, roastere şi cratiţe din fontă pură sau emailată puteţi găsi în oferta magazinului nostru - www.megaplus.ro

Voi cum curăţaţi vasele de fontă? Am fi încântaţi să ascultăm recomandările şi trucurile voastre în această privinţă.

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 2 martie 2017

Câteva ponturi sănătoase de gătit pe care oricine ar trebui să le ştie

Am venit. Am văzut. Am tăiat (în acest fel vorbesc maeştrii bucătari atunci când este vorba despre o metodă atrăgătoare de tăiere a unei roşii în cubuleţe). Și acum că obţinut permisul de conducere culinar după ce am absolvit școala de nutriţie New York, Institutul Natural Gourmet, care se concentrează pe produsele alimentare cu gust delicios, dar care, de asemenea, se întâmplă să fie bune şi pentru noi, apreciez un truc sănătos de gătit mai mult decât oricând. Iată câteva dintre cele mai bune, pe care le-am „cules” în timpul aventurilor mele de tăiere în cubuleţe şi felii, împreună cu sfaturi de la câţiva dintre dieteticienii acreditaţi pe care ii prefer.

1. Folosiţi drojdie nutritivă în orice combinaţie.

Îndrăzniţi să presăraţi nişte drojdie nutritivă (sau pamezan hippie, cum îl numesc eu) în mâncare. O astfel de mâncare va avea un gust de brânză, aşa că este o modalitate foarte bună de a stimula aroma din farfurie, mai ales dacă sunteţi vegetarieni sau dacă încercaţi să reduceţi consumul de lactate.

Aceasta oferă, de asemenea, proteine (3 grame la o lingură de 20 de calorii) şi complexul de vitamina B12, necesare pentru prevenirea anemiei şi menţinerea nivelului de energie, prin producerea de celule roşii şi, de asemenea, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos central.

"Se presară drojdie nutritivă în humus, diferite feluri de mâncare din cereale, supe și salate pentru un gust umami delicios și o doză consistentă de nutrienţi bonus," Julieanna Hever, dietetician specializat în plante şi autor al cărţilor "The Vegiterranean Diet" şi "The Complete Idiot’s Guide to Plant-Based Nutrition".

2. Marinați proteinele.

Pui marinat în sos Harissa? Nu ne deranjează deloc să preparăm această mâncare. "Marinaţi puiul, peștele sau carnea înainte de a le găti la grill sau la temperaturi ridicate," gemenele nutriţioniste Lyssie Lakatos și Tammy Lakatos Shames, autoarele cărţii "The Nutrition Twins’ Veggie Cure".

Este o modalitate foarte bună de a adăuga aromă printr-o metodă de gătit cu conținut caloric scăzut, în loc să ne bazăm pe prăjire sau rostogolirea cărnii prin aluat. Cercetările sugerează că folosirea unui condiment marinat şi picant poate ajuta la reducerea aminelor heterociclice, a substanțelor cancerigene apărute atunci când gătiți carne la temperaturi ridicate, explică gemenele nutriţioniste.

3. Faceţi din fasole cea mai bună prietenă a voastră.

M-am dus la o școală culinară, bazată, în principal, pe plante, deci nu e nicio surpriză faptul că fibrele şi proteinele au stat la baza nenumăratelor supe, preparate cu curry, burgeri vegetarieni, salate, și multe altele. Chiar dacă nu sunteți vegetarieni, luați în considerare adăugarea, la dieta voastră, a mai multor opțiuni de acest fel, care sunt excelente şi la prețuri accesibile.

Aţi gătit un broccoli cremos sau o supă de morcovi? Luaţi smântână sau alte produse lactate şi un sfert de cană de fasole fiartă și zdobiţi-le în blender pentru a obține aceeași textură bogată, catifelată, fără exces de grăsime şi calorii. "Puteți încerca, de asemenea, adăugarea de fasole piure, ca un substitut de ulei pentru sosuri şi produse de patiserie,  în scopul de a crește aportul de fibre și a scădea conținutul de grăsime", spune Hever.

4. Experimentaţi cu ierburi.

Înainte de școala culinară, interacțiunea mea principală a fost, din nefericire, cu menta, pe care am depozitat-o, timp de aproximativ trei luni (prea mult timp) pe pervazul ferestrei. Acum o presar în aproape orice fel de mâncare. "Puteți adăuga ierburi proaspete la toate felurile de mâncare, pentru un plus de aromă, și veți obține beneficiul fitochimicalelor adăugate", spune Hever.

Vă puteți păstra plantele presărându-le într-o tavă cu cuburi de gheață, la care adăugaţi unt sau ulei de măsline. Scoateţi un cub de gheaţă din congelator de fiecare dată când aveți nevoie să îmbunătățiţi o supă sau o tocană.

5. Sotaţi mai inteligent

Dacă aș fi avut un dolar pentru fiecare tigaie pe care am ars-o, aș avea suficienți bani să cumpăr toate aceste incredibile gadget-uri de bucătărie. Nu fiţi ca mine.

"[În cazul în care tava începe să se lipească sau să se usuce] atunci când sotaţi legume, în loc să adăugaţi mai mult ulei şi calorii, pur și simplu picuraţi un strop de apă," spun gemenele nutriţioniste. "Aceasta nu adaugă calorii, ci previne arderea şi menţine mâncarea umedă." Acest truc nu ar putea fi mai simplu şi vă poate salva o tigaie sau două, pe parcurs.

6. FIS (Faceţi-vă întotdeauna stocuri).

Este un lucru la îndemână. Practic, utilizați resturile pentru a face stocuri dense și gustoase de nutrienți, care ridică o cină banală la statutul „gata de a impresiona”.

"În loc să aruncaţi, păstraţi ceea ce rămâne de la legume precum ciupercile şi varza creaţă, rădăcinile morcovilor şi resturile de ceapă pentru a face stocuri delicioase şi, practic, gratuite, de legume", spune Hever. "Odată ce ați adunat suficient, aruncați-le pe toate într-un vas cu apă și fierbeţi-le între 45 de minute şi o oră."

Este mai mult decât ușor, iar dacă doriți să obțineți ceva cu adevărat simandicos, adăugaţi câteva boabe de piper, frunze de dafin și cimbru (sau orice ierburi aveți la îndemână), împachetaţi-le într-un tifon sau legaţi ierburile cu un şnur, aşa cum am procedat noi la școala culinară. În termeni gastronomici, această ultimă metodă se numește „bouquet garni”. Amintiţi-vă să dezlegaţi ierburile înainte de a le servi.

7. Utilizaţi conopida în orice combinaţie.

Ei bine, poate nu împreună cu ciocolata, dar această legumă cruciferă face din alimentația sănătoasă floare la ureche. "Folosiți conopidă pentru o digestie mai uşoară a preparatelor care vă plac. O puteți utiliza la un sos cremos pentru macaroane cu brânză, în loc de cartofii pentru piure și chiar pentru crusta de pizza." Gemenele nutriţioniste spun. "Conopida are foarte puţine calorii, dar este plină de nutrienți. O sută de calorii din conopidă îți vor da un surplus de 12 grame de fibre pentru a combate constipaţia şi balonarea."

8. Coaceţi? Adăugaţi scorțișoară.

Pentru examenul nostru de copt, a trebuit să facem o plăcintă cu mere, un delicios desert cu crustă deasupra. Atunci când lupţi împotriva unei echipe care îşi decorează plăcintele cu aluat modelat în formă de păsări şi petale de flori, este lesne de înțeles că te simţi intimidat. Adaug la provocare: şcoala unde mi s-a interzis zahărul alb.

Din fericire, alarma de incendiu s-a declanşat în mijlocul examenului și m-a binecuvântat cu o săptămână în plus petrecută acasă unde am preparat peste 83 de plăcinte cu mere. Care este secretul? Scorţişoara. Poate că desertul meu nu a avut niciun fel de „falduri” din aluat, dar sunt convinsă că adăugarea acestui condiment este ceea ce m-a ajutat să "înscriu" 91 de puncte la examenul de copt.

Experții sunt de acord. "Putem diminua numărul de calorii atunci când preparăm deserturi precum plăcinta de dovleac, plăcinta cu nuci pecan și plăcinta cu mere, prin reducerea cantităţii de zahăr și adăugarea de puţină scorțișoară," spun gemenele nutriționiste. "Scortişoara conferă multă aromă fără a fi nevoie să adăugăm calorii. De asemenea, este un puternic anti-inflamator și bogată în antioxidanți." Ce ziceţi, poate fi aceasta cireaşa de pe tort?

Sursă: www.self.com