Se afișează postările cu eticheta vas fonta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vas fonta. Afișați toate postările

joi, 25 mai 2017

Cum gătim în vasele de fontă în aer liber


Dacă doriţi să evadaţi, chiar şi pentru câteva zile, din rutina cotidiană şi să gătiţi, în natură, mâncăruri incredibile fără să aveţi nevoie de electricitate sau de ustensilele preţioase ale bucătăriei moderne, luaţi-vă în spate rucsacul de grătar împreună cu toate vasele de care aveţi nevoie şi porniţi la drum. Veţi avea parte de clipe de savoare şi de relaxare. Mai mult decât atât, vă veţi întoarce la treburile zilnice plini de vitalitate.

Cei care doresc să rămână acasă îşi pot prepara mâncarea în curtea din spatele casei, la un grătar de grădină, sau chiar în propria bucătărie, dacă au la dispoziţie un recipient din fontă. Va putea cineva să spună că nu au profitat de aroma de grătar a perioadelor de vacanţă? 

Acest material este, însă, pentru amatorii drumeţiilor şi gătitului în aer liber. Înainte de a începe să gătiţi în vasele de fontă, este bine să aveţi în vedere anumite aspecte.

Înainte de a începe să gătiţi
  • Spălaţi întotdeauna vasul.
  • Este important să aveţi lichid în vas înainte de a-l pune pe foc, pentru a nu se sparge.
  • Pentru amestecarea mâncării, folosiţi o spatulă din silicon sau plastic. Foarte bune sunt şi cele fabricate din lemn. În acest caz, căutaţi spatule din lemn de stejar întrucât cele din lemn de pin ar putea să mucegăiască. 

Avantajele folosirii vaselor de fontă:
  • Distribuie uniform căldura
  • Reţin căldura în interior pentru mai mult timp
  • Nu se zgârie şi nu se decolorează
  • Sunt rezistente la temperaturi înalte
  • Sunt mai accesibile ca preţ
  • Sunt antiaderente
  • Au o durată de viaţă ridicată
  • Dacă sunt fabricat în întregime din fontă, se pot folosi şi la cuptor

Ce puteţi prepara în vasele de fontă în aer liber:
  • prăjituri
  • fripturi
  • pâine 
  • omletă
  • ciorbe
  • tocăniţe
  • sufleuri
  • supe
  • soteuri
  • gulaş şi multe altele
Vasele de exterior, inclusiv ceaunele de fontă sunt fabricate în aşa fel să poată fi folosite cu cărbune şi sunt prevăzute cu câte 3 picioruşe pentru a menţine vasul deasupra cărbunilor, precum şi cu un capac plat cu mânere. Cărbunii încinşi pot fi aşezaţi şi deasupra capacului, pentru o distribuţie cât mai mare a căldurii.
Vasele pentru camping pot fi folosite şi în cuptor, dacă aşezaţi sub ele o folie pentru gătit.

DE REŢINUT!
Evitaţi vasele foarte ieftine deoarece un vas de fontă de calitate, deşi poate avea un preţ ceva mai mare, va fi utilizabil foarte mult timp. Durata de viaţă a unui astfel de produs este, de multe ori, mai mare decât cea a cumpărătorului.
Uleiul şi grăsimile carbonizate de la suprafata recipientului de fontă îl protejează de rugină şi formează un start natural, netoxic şi antiaderent.

Instrumente necesare:
Ustensile de prindere a capacului. (La Mega Plus, capacele sunt prevăzute cu mânere)
Mănuşi de protecţie a mâinilor pentru a putea mânui, în siguranţă, vasele fierbinţi. (Sunt recomandate mănuşile de bucătărie pe care le puteţi cumpăra de aici).
Cleşti lungi. (Îi puteţi achiziţiona de la orice magazin cu produse pentru grătar).
Ustensile de lemn, plastic sau silicon (palete, spatule, linguri) pentru a feri vasele de zgârieturi. (Pe acestea le găsiţi aici).

Un prânz la ceaunul de fontă
Vasele de fontă (fie că vorbim de ceaune, cratiţe, oale sau roastere)
pot fi o investiţie foarte bună. Bine întreţinute, după cum v-am explicat într-un articol anterior, acestea pot fi ajutoare de nădejde pentru gătitul încet, prepararea grătarelor şi chiar pentru coacere.

Carcasa groasă și grea a unui ceaun de fontă disipează căldura mai eficient decât vasele mai subțiri din oțel inoxidabil, făcând din ceaun vasul ideal pentru prepararea tocăniţelor și supelor. 

Însă la fel de bine puteţi folosi un vas de interior precum roaster sau cratiţă de fontă, dacă vreţi să reduceţi viteza de prăjire a cărnii mai tari, cum ar fi carnea de vită, spatele și pieptul, acestea având nevoie de mai mult timp pentru a se frăgezi. 

De asemenea, carnea de miel şi de capră poate beneficia de pe urma perioadelor mai lungi de gătit, deoarece carnea și sosul se vor îmbiba cu intensele arome ale condimentelor, indiferent dacă felul de mâncare este un gulaş unguresc de vită sau o tocană de miel. 

Utilizați un termometru pentru a monitoriza temperatura, aceasta fiind indicat a se situa între 82 şi 88 de grade Celsius (suficient de mare pentru a distruge orice microorganisme, dar nu atât de mare încât să întărească carnea).

Întrucât fac parte din categoria vaselor care se aşează direct pe
lemne sau pe cărbunii încinşi, vasele de fontă sunt ideale pentru preparatele la grătar. Desigur, coastele, aripioarele, fripturile şi cotletul pot fi gătite direct la flacără. Dar atunci când folosim un ceaun din fontă, deosebirea constă în faptul că bolul adânc am ceaunului şi materialul din care este fabricat permit un gătit mai blând, fără flăcări care se ridică în aer şi pot pârli carnea.
Pentru ceaunele de dimensiuni mari, puteţi achiziţiona un suport din oţel care poartă numele de pirostrie şi pe care îl găsiţi aici.

Să coacem în aer liber
Deşi vasele de fontă sunt ideale pentru prepararea, la foc mic, a tocăniţelor, ele sunt potrivite şi pentru pregătirea alimentelor uscate. Carcasa robustă a ceaunului de fontă și capacul greu pot servi drept recipiente pentru a coace pâine, un lucru pe care foarte puţini îl cunosc. 

Însă înainte de a începe, ungeţi recipientul cu ulei, pentru a împiedica aluatul să se lipească, în timp ce cărbunii fierbinți trebuie plasaţi pe capacul închis, pentru a crea căldură din toate părțile. 

După acelaşi principiu, puteţi găti paella sau jambalaya, prăjind ceapa și usturoiul în ulei înainte de a adăuga orez și legume.

După ce terminaţi de gătit
  • Spălaţi vasul. Aşteptaţi mai întâi să se răcească, altfel se poate sparge.
  • După ce spălaţi vasul, ungeţi-l cu ulei în interior, pentru a-l feri de rugină.
  • Pentru a-l depozita în siguranţă, acoperiţi-l cu un sac de plastic gros, ferindu-l, astfel, de praf.

V-ar mai putea interesa şi articolele:

Voi ce vase folosiţi când gătiţi în aer liber? Le-aţi încercat pe cele din fontă? Lăsaţi-ne un comentariu, mai jos.


Vă puteţi abona la Newsletter, pentru reţete, informaţii utile şi promoţii.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 18 mai 2017

Cum curăţăm tigăile de fontă

Tocmai v-aţi cumpărat o tigaie sau un ceaun de fontă care a ruginit prea repede? Aveţi în bucătărie o cratiţă de fontă pe care aţi aruncat-o într-un colţ al dulapului deoarece s-a deteriorat după prima utilizare? Sunteţi atât de dezamăgiţi de vasele din fontă încât v-aţi promis că nu veţi mai face niciodată astfel de achiziţii? 

Poate e bine să vă întrebaţi care sunt motivele care vă împiedică să vă bucuraţi de o mâncare atât de gustoasă cum este cea preparată la tuci sau în tigaia de fontă. Puţini ştiu că aceste vase sunt destul de pretenţioase şi necesită o îngrijire specială, încă de la prima folosire.

În cele ce urmează, vă expunem tot ceea ce aveţi nevoie să ştiţi pentru a vă proteja vasele din fontă. 

Materiale de care aveţi nevoie:
Burete sau perie rigidă
Cârpă curată, uscată sau prosoape de hârtie
Ulei vegetal
Sare Kosher (opțional)

Echipament
Cuptor (opţional)

Instrucţiuni
1. Curățați tigaia imediat după utilizare, în timp ce este încă fierbinte sau caldă. Vasul de fontă se poate curăţa cu apă şi detergent sau folosind o cârpă. În cazul în care o spălaţi, aşteptaţi mai întâi să se răcească. Evitați să lăsaţi tigaia în apă sau în chiuvetă, deoarece este posibil să ruginească.



2. Spălați tigaia în chiuvetă cu apă caldă folosind un burete sau o perie rigidă. Evitați utilizarea mașinii de spălat vase, a săpunului sau a vatei de oțel. 

3. Pentru a îndepărta alimentele lipite, curățați tigaia cu o pastă sau cu sare Kosher, sub jetul de apă. Reziduurile alimentare pot fi, de asemenea, îndepărtate prin fierberea apei în tigaie.


4. Ștergeți bine tigaia cu o cârpă uscată sau un prosop de hârtie sau lăsaţi-o la uscat pe aragaz, la foc mic.

5. Cu ajutorul unei spatule sau pensule de silicon, aplicați un strat ușor de ulei vegetal, unt sau untură, în interiorul vasului. V-ar ajuta mai mult o pensulă de silicon cu dozator pentru ulei, pentru a nu scăpa o cantitate prea mare de ulei în tavă, pe care va trebui, apoi, să îl aruncaţi. Nu este nevoie să vă aruncaţi la lucruri scumpe. Cel de la KingHoff este tocami potrivit şi îl puteţi comanda aici.
Puteţi unge, de asemenea, tigaia, şi în exterior. Îndepărtaţi excesul de grăsime.

6. Depozitați tigaia într-un loc uscat, într-un loc unde circulă mereu aerul.


Procedeul se numește „arderea tigăii” şi vă recomandăm să îl aplicaţi la prima utilizare a vasului de gătit, precum şi la anumite intervale de timp, pentru întreţinerea vasului de fontă un timp cât mai îndelungat. Vasele din fontă pot fi „arse” şi în cuptor, la 250 de grade Celsius, timp de 20 de minute, după ce le-aţi uns, în prealabil, cu ulei. Coada de lemn a tigăii sau cratiţei de fontă poate fi protejată învelind-o în cârpe ude şi apoi în folie de aluminiu, înainte de a o introduce în cuptor. Vasele se aşează cu faţa în jos, peste o tavă tapetată cu folie de aluminiu, pentru a permite grăsimii să se scurgă. Pentru a avea siguranţa că mâncarea gătită în tigaia de fontă nu va avea un gust metalic, putem prăji, după toate aceste operaţiuni, cozi de ceapă sau arpagic.

„Arderea vasului” din fontă este un procedeu necesar atât pentru rezistenţa pe care i-o conferă în timp, cât şi pentru menţinerea suprafeţei antiaderente a vasului. Este recomandat a fi repetat la o lună sau două, în primul an de utilizare.



Nu lăsaţi tigaia de fontă în apă deoarece ar putea rugini. Chiar şi în acest caz, nu aveţi motive să vă panicaţi. Puteţi scăpa de rugină folosind vata de oţel sau frecând tigaia cu jumătate de cartof şi o mână de praf de copt. De asemenea, aţi putea încerca folosirea buretelui de sârmă, leşia sau sarea îmbibată cu ulei. Apoi, repetaţi procedura de întreţinere pe care v-am expus-o mai înainte.

DE REŢINUT!
Nu puneţi niciodată sodă caustică în vasele din fontă deoarece le va deteriora iremediabil!

Beneficiile gătitului în tigaia de fontă:
  • Este nevoie de puţin ulei
  • Vasul nu conţine chimicale
  • Mâncarea este mai sănătoasă 
  • Adaugă fier mâncărurilor
Alimente pe care nu ar trebui să le preparaţi în vasele de fontă:

  • Sos de roşii
  • Friptură în vin 
  • Sosuri cu vin sau oţet
  • Deserturi (dacă nu aveţi mai mult de o tigaie de fontă)
  • Peşte, uşturoi, ceapă
Unde puteţi găsi vase din fontă
Pentru un gust special al mâncării, aţi putea încerca, măcar o dată în viaţă, gătitul în vase de fontă. Suntem convinşi că vor urca pe primul loc în topul preferinţelor voastre.
Tigăi de fontă, tuciuri, roastere şi cratiţe din fontă pură sau emailată puteţi găsi în oferta magazinului nostru - www.megaplus.ro

Voi cum curăţaţi vasele de fontă? Am fi încântaţi să ascultăm recomandările şi trucurile voastre în această privinţă.

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Friptură cu sos de coriandru şi legume prăjite

Această rețetă poate fi o cină foarte sănătoasă. Aici tigaia din fontă are un dublu rol: coacerea fripturii și prăjirea legumelor. Nu sunteţi fani ai coriandrului? În acest caz, sosul poate fi servit cu pătrunjel.
Vă recomandăm să preparaţi această reţetă în tigaia de fontă pură de la KingHoff.

Ingrediente pentru 4 porții
  • 1 ceașcă de coriandru proaspăt
  • 1 roşie mică şi proaspătă de roșie tocată
  • 1 usturoi mare, rumenit fin la grătar 
  • 1 lingură de pastă de roșii
  • 2 linguriţe oțet de vin roșu
  • 1 linguriță boia de ardei 
  • 1 linguriță de chimen măcinat
  • ½ linguriţă zahăr brun
  • 5 linguri ulei extra-virgin
  • ½ kg varză de Bruxelles
  • 1 cartof dulce şi mare, decojit şi tăiat în cubuleţe
  • ¾ linguriță de sare
  • ½ linguriță piper măcinat
  • 300 grame friptură tăiată

Timp de preparare: 50 minute

Mod de preparare:
1. Preîncălziţi cuptorul la 232 grade Celsius.
2. Amestecaţi, într-un bol, coriandrul, roşia, usturoiul, pasta de roşii, oţetul, boia de ardei, chimenul, zahărul brun şi două linguri de ulei.
3. Încălziţi, într-o tigaie mare de fontă, două linguri de ulei, la foc mediu. Adăugaţi varza de Bruxelles, cartoful dulce şi câte ¼  de linguriţă de sare şi piper. Lăsaţi la foc şi amestecaţi des, timp de 9 - 12 minutes. Când s-a gătit, aşezaţi amestecul pe o farfurie.
4. Asezonaţi friptura cu cealaltă ½ de linguriţă rămasă şi ¼ de linguriţă de piper. Încălziţi, în tigaie, lingura de ulei rămasă. Adăugaţi friptura şi lăsaţi la foc până capătă o crustă, aproximativ 1 minut pe fiecare parte.
5. Adăugaţi în tigaie, în jurul fripturii, legumele. Acoperiţi friptura cu jumătate din cantitatea de sos păstrată. Daţi la cuptor şi lăsaţi până în momentul când carnea va avea consistenţa pe care o doriţi, recomandat între 8 şi 10 minute. Amestecaţi sosul rămas cu legumele şi serviţi-l împreună cu friptura.  

Pont:
După ce preparaţi sosul, lăsaţi-l la frigider timp de o zi.

Valori nutriţionale:
399 calorii
23 g grăsime (5 g grăsimi saturate)
6 g fibre
22 g carbohidraţi
78 rame proteine
78 mcg folat
61 mg colesterol
7 g zahăr
10,141 unităţi vitamin A
114 mg vitamin C
86 mg calciu
4 mg fier
559 mg sodiu
1,009 mg potasiu