joi, 30 noiembrie 2017

Cea mai gustoasă reţetă de fasole cu cârnaţi la tigaia de la Karl Kruger

Cârnaţii cu fasole se numără, după cum bine se ştie, printre mâncărurile tradiţionale româneşti. Şi nu este orice fel de mâncare, ci una cu adevărat gustoasă şi preparată, deseori, în casele românilor, chiar şi cu ocazia anumitor sărbători. Reţeta pe care v-o propunem, însă, este cu totul specială. Pe lângă fasole şi renumiţii cârnaţi, aceasta conţine şi numeroase ingrediente, care mai de care mai deosebite. În acest context, suntem tentaţi să îi dăm dreptate lui Jamie Oliver. "Deranjul de a-ţi prepara propria fasole fiartă merită în totalitate - aroma este incredibilă."

INGREDIENTE:

  • 30 ml ulei de măsline sau de rapiţă
  • 1 ceapă
  • 2 bucăţi medii de ţelină
  • Piper galben
  • 1 ardei roşu
  • 3 căţei mari de usturoi
  • 400 g chorizo
  • 400 g cârnaţi de porc
  • 2.5 g paprika dulce afumată
  • 2.5 g chimen măcinat
  • 15 g cimbru uscat
  • 125 ml vin alb
  • 2 x 400 g roșii cherry conservate sau tocate
  • 2 bucăţi de cimbru proaspăt
  • 1 cub concentrat cu gust de pui
  • 1 x 400 g fasole
  • 1 legătură arpagic (opţional)

  Tigaie adanca cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inductieMOD DE PREPARARE:
1. Încălziţi uleiul de măsline sau de rapiță în tigaia adâncă cu interior ceramic de la Karl Kruger. Adăugați ceapa și gătiți ușor timp de
cinci minute. Adăugați țelina și ardeii și mai gătiți încă cinci minute.

2. Adăugați cârnații și prăjiți-i timp de cinci minute, apoi amestecați usturoiul, condimentele și cimbrul uscat și continuați să gătiți încă 1 - 2 minute sau până când aromele sunt eliberate.

3. Turnaţi vinul și utilizaţi o lingură de lemn pentru a îndepărta potenţialele resturi prinse de tigaie. Adăugaţi roșiile conservate și cimbrul proaspăt și lăsaţi să fiarbă. Fărâmiţaţi, în compoziţie, cubul concentrat cu gust de pui și amestecaţi.

4. Lăsaţi la foc timp de 40 de minute. Adăugaţi fasolea, amestecaţi și mai fierbeţi încă cinci minute. Îndepărtați fantele de cimbru, sezonați cu piper negru și serviți. Îndepărtați legăturile de cimbru, asezonați cu piper negru și serviți.
Voi ce rețete tradiționale preferați?

Pentru prepararea facilă a celor mai gustoși cârnați de casă, vă recomandăm aparatul de făcut cârnați de la Klausberg.

 Aparat de facut carnati Klausberg, inox, greutate 3 kg

Vă mai recomandăm:
Reţetă rapidă de miel la grătar

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)  

Zece modalităţi instant de a prepara mămăliga

Fiecare sărbătoare trebuie întâmpinată cu fast şi voie-bună. Uneori, se impune prezenţa renumitelor bucate tradiționale romanești. De 1 Decembrie, fiecare gospodină doreşte să pregătească ceva deosebit pentru familie şi prieteni, iar mămăliga este, fără doar şi poate, unul dintre preparatele tradiţionale. În acest articol, vă propunem zece metode de a folosi mămăliga în prepararea unor reţete la care nici nu v-aţi fi gândit.

Oricine ştie că fasolea cu cârnaţi sau sarmalele merg de minune cu o porţie de mămăligă. Cine s-ar fi gândit, însă, că mămăliga poate fi preparată într-o mulţime de variante delicioase care pot fi aşternute, spre uimirea oaspeţilor, pe masa pregătită de sărbătoare? Iată zece specialităţi instant din mămăligă, ideale pentru oricine urmează o dietă fără gluten.

1. Chipsuri de mămăligă
Pregătiţi mămăliga aşa cum v-aţi obişnuit, apoi turnaţi-o într-o tavă de copt. Acoperiți tava și păstrați-o la frigider timp de cel mult șase ore. O opţiune potrivită ar fi să stea peste noapte. După ce scoateţi mămăliga de la frigider, tăiaţi-o în straturi de 2 centimetri grosime, după care aşezaţi bucăţile de mămăligă în tigaia grill sau prăjiți-le, într-un strat subţire de ulei. Puteţi folosi, în acest scop, tigaia grill Karl Kruger cu interior ceramic.

2. „Terci” de mălai
Fierbeţi 500 mililitri de apă şi 250 mililitri de apă cu vegeta, puţin sărată, apoi adăugaţi 260 de grame de mălai şi reduceţi flacăra. Amestecaţi până când compoziţia se îngroaşă (aproximativ zece minute), după care adăugaţi 60 de grame de parmezan ras şi puţin pătrunjel, pentru mai multă aromă. Un vas potrivit ar fi tuciul cu interior marmorat de la KingHoff, care vine împreună cu două mănuşi pentru protecţia mânerelor fierbinţi.

3. Blat de pizza din mămăligă
Pentru un blat de pizza fără gluten, preparaţi mămăliga aşa cum este indicat la punctul 2, adăugând 15 mililitri de ulei de măsline cu parmezan şi înlocuind pătrunjelul cu piper. Lăsaţi la răcit timp de cinci minute. Întindeţi mămăliga pe o hârtie de copt şi lăsaţi să se coacă timp de zece minute, până când compoziţia este fermă. Presăraţi deasupra ingredientele preferate pentru pizza, apoi coaceți încă 15-20 de minute, până când sunt gata preparate.

4. Mămăligă acoperită cu verdeaţă
În amestecul nepreparat de mămăligă, adăugaţi pătrunjelul tăiat mărunt, cimbrul și coaja de lămâie rasă. Coaceți amestecul de pe ambele părți. Puteţi prăji amestecul în ulei sau coaceți până devine auriu. Vă recomandăm tava anti-aderentă pentru copt de la KingHoff, deoarece aceasta asigură o foarte bună distribuţie a căldurii, în timpul coacerii.

5. Tartă de mălai cu legume
Pregătiți mămăliga aşa cum este indicat la punctul 2, adăugând oregano și cimbru, în loc de pătrunjel. Lăsați amestecul deoparte, pentru a se răci. Turnaţi mămăliga într-o tavă de tartă şi întindeţi-o uniform. Acoperiţi cu legume prăjite, la alegere și puţină brânză rasă, cu conţinut redus de grăsime. Lăsaţi să se coacă timp de 30 de minute sau până capătă o nuanţă maroniu-aurie.

6. Clătite de mălai
Combinați, într-un castron, 130 de grame de făină fină, o sută de grame de mămăligă, cinci grame praf de copt, 15 grame zahăr și 2,5 grame bicarbonat de sodiu. Într-un castron separat, amestecați 240 mililitri lapte, 2 ouă și 60 mililitri apă. Amestecați compoziţia lichidă cu ingredientele uscate. Preparaţi aluatul într-o tavă pulverizată cu puțin ulei. Vă recomandăm tava emailată Karl Kruger, cu strat protector. Serviți clătitele cu fructe de pădure și cu iaurt natural, cu un conținut scăzut de grăsimi.

7. Biscuiţi cu portocale şi mălai
Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Stropiți o tavă de copt cu ulei. Mixaţi 75 de grame de unt cu conţinut redus de grăsime, coaja rasă de la o portocală și 43 de grame de zahăr, până la omogenizare. Adăugaţi 400 grame mălai și 70 grame de făină albă. Aşezaţi amestecul pe tavă, în sfere mici şi lăsaţi să se coacă timp de 15 minute.

8. Mămăligă pesto


Pregătiţi mămăliga aşa cum este indicat la punctul 2. Adăugaţi parmezanul, 60 mililitri sos pesto şi 64 de grame de busuioc tocat, în loc de pătrunjel. Serviți cu piept de pui la grătar și legume.



9. Bucăţele de mămăligă fără gluten
Încercaţi să încorporaţi, în mămăligă, ingrediente precum porumb, mazăre sau dovlecei (ca în reţeta nr. 2) şi pulverizaţi amestecul cu puţin ulei.

10. Sandvişuri din mălai
Tăiaţi mămăliga rece în pătrăţele de 8 x 8 centimetri și prăjiţi-le pe ambele părți, până devin maro deschis. Așezați o umplutură, la alegere, pe un pătrăţel de mămăligă şi acoperiţi cu un alt pătrăţel. Lăsaţi să se coacă timp de 7 - 8 minute.

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai apreciate preparate tradiţionale, mămăliga conţine beta-caroten și foarte puține calorii. Dacă o sută de grame de pâine conţine două sute de calorii, aceeaşi cantitate de mămăligă are doar o sută de calorii. Vitamina A este un antioxidant natural care se află în porumb, extrem de important pentru buna funcționare a organismului, precum și pentru un metabolism rapid şi care contribuie la o pierdere mai rapidă în greutate.
130 de grame de mămăligă conține aproximativ 145 de calorii, 1 gram de grăsime, 3 grame de proteine, 3 grame de fibre și nu conţine colesterol.

Voi cu ce preparate tradiţionale serviţi mămăliga?

Pentru prepararea celor mai gustoase feluri de mămăligă, vă recomandăm produsele:


Tigaie grill din aluminiu cu interior antiaderent Fissler, diametru 27 cm, seria Thermovision Plus

 Tigaie grill din aluminiu cu interior antiaderent Fissler, diametru 27 cm, seria Thermovision Plus

Tigaie grill cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Potsdam, inducţie

 Tigaie grill cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Potsdam, inductie

Tavă emailată Karl Kruger, lungime 26 cm, seria Sylt

 Tava emailata Karl Kruger, lungime 26 cm, seria Sylt

Tavă pentru copt KingHoff, oţel carbon, capac plastic cu mânere

 Tava pentru copt KingHoff, otel carbon, capac plastic cu manere

Tuci cu interior marmorat KingHoff, capacitate 6.1 litri, diametru 24 cm, capac sticlă

 Tuci cu interior marmorat KingHoff, capacitate 6.1 litri, diametru 24 cm, capac sticla

Vă recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)  

marți, 28 noiembrie 2017

Ustensile de bucătărie de care aveţi nevoie toamna şi iarna

Indiferent dacă v-aţi propus să faceţi noi achiziţii pentru bucătărie sau căutați idei de cadouri care să satisfacă orice bucătar, în acest articol vă propunem un top al celor mai calitative ustensile de bucătărie mari și mici. Unele chiar depășesc statutul de ustensile! Un lucru pe care toate aceste invenţii minunate îl au în comun este utilitatea lor în lunile friguroase ale anului. Pregătiți-vă să coaceți, să asezonați și să savurați orice înghiţitură!


Fler metalic
Cu certitudine, oţelul inoxidabil este cel mai râvnit metal şi, în plus, va fi mereu la modă. În acest sezon, aduceţi o strălucire metalică în bucătărie cu râşniţa electrică 2 în 1 pentru sare şi piper, de la KingHoff. Pentru o utilizare mai facilă, este prevăzută cu un led pentru iluminare care se aprinde în timpul utilizării. Mai mult, puteţi regla fineţea condimentelor măcinate.

 Rasnita electrica 2 in 1 pentru sare si piper KingHoff, 2 compartimente Poze Promo Black: Rasnita electrica 2 in 1 pentru sare si piper KingHoff, 2 compartimente       Afiseaza imaginea marita  Poze Promo Black: Rasnita electrica 2 in 1 pentru sare si piper KingHoff, 2 compartimente   Poze Promo Black: Rasnita electrica 2 in 1 pentru sare si piper KingHoff, 2 compartimente        Salvează      Promo Black: Rasnita electrica 2 in 1 pentru sare si piper KingHoff, 2 compartimente Cod: KH-4043  Pret vechi: 77,99 RON Reducere 10% Pret nou: 70,19 RON 1 Adauga in cos DISPONIBIL IN STOC Pretul include TVA., TRANSPORT GRATUIT LA COMENZI DE PESTE 250 LEI. CLICK AICI PENTRU TARIFE LIVRARE Rasnita sare si piper KING Hoff 4043 Descriere:  Rasnita cu actionare electrica (baterii neincluse in pachet) - 2 in 1 (dispenser cu doua compartimente - pentru sare si piper). Langa mecanismul de macinare exista un led pentru iluminare in timpul utilizarii. Produsul nu contine sarea si piperul din imagine.  Materiale:  Otel inoxidabil si plastic, mecanism de macinare din ceramica. Detalii produs:  Se folosesc 6 baterii AAA. Instructiuni de utilizare:   Desurubati partea superioara a rasnitei in sensul invers acelor de casornic pentru a monta bateriile si a umple recipientul cu sare si piper. Actionarea mecanismului de macinare se face prin actionarea butoanelor (S si P) de pe capacul rasnitei. Reglarea finetii condimentelor macinate se va face prin rotirea mecanismului de la baza rasnitei.    021.3119955 | 0732.767545 - Program de lucru  Luni-Vineri: 09.30-18.30   Tag-uri:  inox rasnita plastic baterii electrica sare piper condimente KING Hoff KingHoff Black Friday PROMO B(L)ACK

În aceeaşi notă metalică, infuzorul din inox de la KingHoff este o declarație sculpturală pentru bucătărie. De asemenea, vă ajută să începeți fiecare zi rece cu o ceașcă de ceai fierbinte!

 Infuzor inox pentru ceai si cafea

Perfect compact
Aduceţi condimentele! Cleştele din inox de la KingHoff poate fi scufundat în lichid fierbinte pentru a infuza cidru, ceai și supă cu arome. Ca să nu mai vorbim că perforațiile mici permit folosirea și celor mai mărunte condimente.

 Cleste (infuzor) din inox KingHoff, diametru 4.5 cm
De la condimente la verdeaţă! Foarfeca pentru salată de la KingHoff, cu lame duble pentru felii egale, poate fi folosită pentru salata, roşii cherry sau ciuperci. Puteţi tăia, astfel, legumele, direct în bolul de salată sau în tigaie. Pentru doar câţiva lei, acest produs face prepararea alimentelor mai simplă, în timp ce vă ajută să adăugați gust și parfum la felurile de mâncare preferate.

 Foarfeca pentru salata KingHoff, inox
Mojarele cu pistil de la KingHoff sunt disponibile într-o gamă variată de materiale. Fie că optaţi pentru granit, marmură sau fontă, aceste ustensile de bază vă vor fi un aliat de nădejde în bucătărie pntru foarte mult timp, datorită durităţii materialelor din care sunt fabricate. De asemenea, puteți alege dimensiunea ideală pentru ce aveţi de făcut. Asezonaţi mesele cu stil în sărbătorile de iarnă!

 Mojar cu pistil

Ştiaţi că o presă pentru usturoi din oţel inoxidabil facilitează presarea usturoiului, fără a vă impregna, în mâini, mirosul acestuia? Presa de la KingHoff este recomandată bucătarilor care se respectă şi care ţin la designul robust şi de bun gust, care asigură durabilitatea necesară. De asemenea, pentru o curăţare mai uşoară, sita interioară poate fi detaşată.

 Presa usturoi inox

Indiferent dacă doriţi brânză rasă sau vreţi să adăugați chipsuri de ciocolată într-o ceașcă de cacao fierbinte, răzătoarea microplană este o ustensilă practică în orice bucătărie. Modelul de la KingHoff, fabricat din oţel inoxidabil de foarte bună calitate, are capătul inferior învelit cu cauciuc anti-derapant, pentru o utilizare uşoară şi practică.

 Razatoare microplana KingHoff, inox
În timp ce auziţi cuvintele "Spărgătorul de nuci" și visaţi, automat, la o noapte de balet, nu dăunează niciodată să ne întoarcem la elementele de bază. Întrucât ar putea fi niște nuci care să se crape în această iarnă! Spărgătorul de nuci de la KingHoff este pe cât de estetic, pe atât de durabil şi funcțional.

 Spargator de nuci KingHoff, inox

V-ar plăcea să savuraţi nişte brioşe calde în serile reci de iarnă? Cu doar 32 de lei vă puteţi prepara propriile brioşe. Forma din silicon de la KingHoff are suprafaţă anti-aderentă şi nu absoarbe mirosurile. În plus, se pliază uşor, pentru a nu vă ocupa mult spaţiu în dulap.

 Forma din silicon pentru briose KingHoff, 12 cupe

Preparaţi ceva special
Aparatele mici fac posibilă prepararea, cu uşurinţă, a produselor alimentare și a băuturilor specifice. Este sezonul sandvișurilor fierbinți! Pâinea prăjită, brânza care se topeşte în gură sau o minunată quesadillas pot fi pregătite cu ajutorul sandwich maker-ului de la Nava. Cu plăci grill anti-aderente, aparatul poate fi folosit pentru prepararea a două sanwich-uri în acelaşi timp. Asigurați-vă pregătirea ușoară a meselor!

 Sandwich maker Nava, putere 750 W, grill, seria Funky

Cine nu îşi doreşte, de sărbători, mese îmbelşugate cu cărnuri împănate? Pentru obţinerea unor arome, mirosuri şi culori deosebite ale preparatelor, folosiţi un injector pentru condimentarea cărnii. Fie că râvniţi la gustul de carne afumată, fie că preferaţi mezelurile sau cârnaţii, injectorul de la KingHoff este util pentru accentuarea procesului de întărire a cărnii şi vă încântă papilele gustative cu o nebunie de arome.

 Injector pentru condimentarea carnii Kinghoff, lungime 28 cm

Cei mai delicioşi cârnaţi sunt cei preparaţi acasă, după propriul gust. Aparatul de făcut cârnaţi Klausberg, din oţel inoxidabil de foarte bună calitate, se remarcă printr-un design simplu şi este uşor de folosit în prepararea cârnaţilor, în confortul propriei bucătării. Pregătiţi-vă de sărbătorile de iarnă cu un frigider plin de cârnaţi delicioşi!

 Aparat de facut carnati Klausberg, inox, greutate 3 kg

De la mâncăruri delicioase la băuturi calde! Espressoarele de la KingHoff sunt uimitoare. Uneori, trebuie să trăieşti pe picior mare.  Așa cum se menționează în descrierea produsului, sunt ideale pentru "o cafea cu aromă perfectă".

 Espressor pentru aragaz KingHoff, capacitate 6 cupe

Mega Plus vă doreşte o iarnă liniştită şi delicioasă!
Am vrea să auzim ce mâncăruri preferaţi în anotimpurile reci.

Vă recomandăm:

Dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 23 noiembrie 2017

Rețetă chinezească cu pui prăjit și tăiţei de orez

Pentru prepararea acestei reţete simple şi gustoase, aveţi nevoie doar de o tigaie (vă recomandăm
tigaia wok KingHoff  din fontă pură).
Este una dintre cele mai populare reţete chinezeşti, plină de ingrediente delicioase precum pui, tăiţei, ardei graşi, broccoli şi ciuperci.
Este o reţetă foarte uşor de preparat. Tot ce aveţi nevoie este o tigaie wok şi ingredientele enumerate mai jos. Timpul de preparare este de aproximativ 30 de minute. Este reţeta ideală pentru finalul unei zile obositoare de muncă.

Timp de preparare: 30 minute
Grad de dificultate: uşor
Porţii: 4

INGREDIENTE:
  • 30 g tăiţei de orez
  • 45 ml ulei
  • 2 bucăţi piept de pui
  • Sare şi piper negru, după gust
  • 1 ardei gras roşu (sau ½ ardei roșu și ½ ardei verde)
  • 130 g broccoli
  • 115 g ciuperci shiitake sau portobello
  • 15 g ghimbir proaspăt
  • 115 ml zeamă de pui
  • 30 ml sos de soia
  • 30 ml ketchup
  • 5 g amidon de porumb
  • câteva picături de ulei de susan

 Tigaie wok din fonta pura KingHoff, diametru 31 cm, inductie, capac sticlaMOD DE PREPARARE:
Luaţi tigaia wok de la KingHoff, adăugaţi apă cu sare şi lăsaţi-o la fiert. Adăugați tăiţeii și lăsaţi-i la foc mediu pentru aproximativ 2 - 4 minute (în funcție de grosimea acestora), sau până devin moi. Scurgeți apa, turnaţi 15 mililitri de ulei şi amestecați.
În tigaia wok, încălziți, apoi, 30 de mililitri de ulei vegetal, la foc mare. Asezonaţi, uşor, puiul, cu sare și piper, apoi aşezaţi-l în tigaia fierbinte și amestecați timp de aproximativ trei minute sau până când s-a pătruns. Când este gata, scoateți-l din tigaie și lăsați-l deoparte.
Adăugați ardeii grași, broccoli și ciupercile și sotaţi timp de un minut, apoi adăugaţi ghimbirul în tigaie și amestecaţi încă două minute.
Într-un bol, amestecaţi zeama de pui, sosul de soia, ketchup-ul și amidonul de porumb.
Adăugați, în tigaie, puiul, tăiţeii și amestecul de pui la și prăjiți încă trei minute sau până când puiul este pătruns.
Înainte de a servi, presăraţi câteva picături de ulei de susan şi asezonaţi cu sare și piper, după gust.

Voi ce fel de mâncare asiatică preferați?


Vă recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)  

Cum prevenim arderea oalelor și tigăilor

Gătitul poate fi o activitate plăcută atunci când lucrurile merg strună. În caz contrar, însă, ar putea fi un adevărat coșmar. Una dintre cele mai dificile situații cu care ne confruntăm în bucătărie este arsura de pe vasele de gătit. Când se întâmplă să ardem o oală sau o tigaie, mâncarea capătă un gust neplăcut și un miros ciudat. Ce sa mai vorbim de munca pe care trebuie să o depunem pentru a curăța vasele? Cu siguranță, este departe de a fi o activitate distractivă. Faptul este cu atât mai supărător cu cât achizițiile deteriorate sunt mai noi. 

Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Kunming WokO oală nouă este precum o mașină. Trebuie să ajungi să o cunoști, să îi “schimbi cauciucurile” și apoi să o scoți la o plimbare, pentru a o testa. Totuși, nu doar oala sau tigaia sunt cele mai importante. Un rol decisiv îl are sursa de căldură, indiferent că vorbim de aragaz, plită cu inducție sau cuptor electric.
În acest articol vă propunem nouă metode de a preveni arderea vaselor de bucătărie, pentru a avea parte numai de experiențe plăcute, atunci când gătiți.

1. Folosiți vase de gătit de calitate
Unul dintre motivele pentru care oalele și tigăile ard mâncarea este calitatea slabă a materialelor și a felului în care sunt lucrate. Așadar, răspunsul e simplu. Materialele de proastă calitate, design-ul ieftin și proiectarea necorespunzătoare contribuie la scăderea performanței în bucătărie. Atunci când vasele de gătit sunt prea subțiri, mâncarea se poate arde cu ușurință. În mod asemănător, designul ieftin poate avea drept efect distribuirea neuniformă a căldurii. În timp ce unele părți ale oalelor și tigăilor vor fi prea fierbinți, altele nu vor fi suficient de încălzite.
Oala emailata Karl Kruger, diametru 20 cm, seria Rom, inductie

2. Nu uitați să amestecați constant
Conținutul de la partea inferioară a vasului este mai fierbinte decât cel din partea de sus, fiind mai aproape de aragaz. Astfel, sosurile se pot lipi de cratiță, înainte ca partea superioară să ajungă la o temperatură potrivită.
În plus, orice oală sau tigaie nouă are zone calde și zone reci. Acestea sunt porțiuni mici de la baza sau pe lateralele vasului care sunt fie extreme de fierbinți, fie nu se încălzesc suficient. Orice mâncare gătită într-un punct fierbinte al vasului fără a o amesteca se poate arde sau lipi de vas. Pentru a identifica aceste zone, turnați apă în oala sau tigaia respectivă și lăsați-o să fiarbă la foc mare. Zonele fierbinți sunt acele locuri unde apar, rapid, bulele, în timp ce, în zonele reci, veți vedea doar câteva bule. Dacă aveți un aragaz puternic și vreți să preparați o rețetă la foc mare, potrivit instrucțiunilor, mențineți căldura la mediu și agitați mâncarea în tigaie, pentru a o împiedica să rămână în zona fierbinte. Este o metodă practicată și de bucătarii profesioniști.

3. Nu gătiți la temperaturi prea ridicate
Pentru marea majoritate, vasele de gătit anti-aderente reprezintă o soluție de a evita arderea mâncării. Totuși, este indicat să nu gătiți la temperaturi exagerat de ridicate, în tigăile cu strat anti-aderent, deoarece ați putea distruge acel strat protector.
Pe de altă parte, oalele și tigăile care nu au un înveliș anti-aderent pot arde, cu ușurință, alimentele. 
 Tigaie cu interior ceramic Fissler, diametru 24 cm, seria Ceramic Classic White

4. Curățați aragazul
În multe cazuri, arderea unei oale sau a unei tigăi nu se produce în interior, ci în exterior. Înainte de a începe să gătiți, curățați aragazul cu atenție, altfel încât să îndepărtați orice reziduuri  sau particule alimentare care pot arde între aragaz și oală. În acest fel, veți evita deteriorarea vasului  și răspândirea acelui mirosul teribil și persistent de alimente arse.

5. Curățați oalele și tigăile
Așa cum un aragaz murdar poate produce arderea vaselor, oalele și tigăile murdare pot avea același efect. Așadar, curățați bine vasele de gătit, înainte de fiecare utilizare. Acest lucru va preveni arderea reziduurilor și particulelor dintre aragaz și vas, care ar putea provoca daune ambelor produse.

6. Nu adăugați alimente într-o oală sau o tigaie rece
Alimentele adăugate într-o oală sau o tigaie rece sunt mai susceptibile de a se lipi și, prin urmare, de a arde, decât atunci când sunt adăugate într-un vas deja încălzit. Acest lucru este valabil mai ales atunci când folosiți ulei pentru asezonarea unei oale sau tigăi, precum în cazul vaselor din fontă. În astfel de situații, aveți nevoie de ulei cald, pentru a crea un strat de protecție între oală și alimente. Dacă uleiul este rece, se va amesteca cu alimentele, lăsând tigaia neprotejată.

7. Asezonați oalele și tigăile
Ori de câte ori gătiți, adăugați, în tigaie, ulei sau unt, chiar și atunci când folosiți vase anti-aderente. Este de preferat să alegeți un ulei cu punct de ardere ridicat, precum cel de floarea-soarelui sau de canola. Întrucât untul arde mai rapid, v-ar ajuta să picurați și câteva picături de ulei. Încercați, totuși, pe cât posibil, să folosiți uleiul sau untul mai degrabă pentru a unge carnea.

8. Cunoașteți-vă bine oalele și tigăile
Un aspect important de care trebuie să țineți cont atunci când vreți să preveniți arderea vaselor de bucătărie se referă la materialele din care acestea sunt fabricate.

Oalele și tigăile din aluminiu sunt bune conducătoare de căldură, drept pentru care se încălzesc rapid, mai ales pe partea expusă direct flăcării. Acestea necesită folosirea obligatorie a uleiului.

Vasele de fontă răspândesc mai greu căldura, dar o mențin pentru mai mult timp și se încălzesc uniform. Dacă, înainte de a găti, asezonați și încălziți tigaia, veți putea evita arderea acesteia și veți avea parte de preparate gătite uniform.

Oalele și tigăile din oțel inoxidabil au un miez de aluminiu cuprins între cele două straturi de inox.
Dacă folosiți astfel de vase, preparatele se vor găti rapid și uniform, eliminând riscul de a se lipi sau de a deteriora produsul.

9. Achiziționați un timer
Ceas de bucatarie (timer) KingHoffRecomandarea noastră este să vă procurați și un timer care să vă amintească momentul când alimentele sunt gata preparate. Un model reuşit, la un preţ bun, puteţi achiziţiona de la KingHoff

Ținând cont de sugestiile de mai sus, de respectarea, cu strictețe, a rețetelor, de folosirea temperaturii corecte și a timpului de preparare, veți putea evita arderea vaselor de bucătărie și, implicit, a alimentelor.
Sursă: www.kitchenfinest.com 

Pentru cei care doresc oale şi tigăi rezistente în timp şi la expunerea îndelungată la flacără, avem următoarele recomandări:

Roaster cu interior teflonat KingHoff, capacitate 5.5 litri, capac yena cu picurător

 Roaster cu interior teflonat KingHoff, capacitate 5.5 litri, capac yena cu picurator

Tigaie adâncă cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducţie

 Tigaie adanca cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inductie

Oală cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 3.5 litri, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducţie

 Oala cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 3.5 litri, diametru 24 cm, seria Potsdam, inductie

Tigaie grill din fontă Fissler, diametru 24 cm, mâner inox, inducţie, Seria Arcana

 Tigaie grill din fonta Fissler, diametru 24 cm, maner inox, inductie, Seria Arcana

 Tigaie din fontă Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Rustica, mâner lemn, inducţie

  Tigaie din fonta Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Rustica, maner lemn, inductie

Cratiţă din fontă pură KingHoff, capacitate 4 litri, diametru 24 cm, capac fontă, mânere fontă, inducţie

 Cratita din fonta pura KingHoff, capacitate 4 litri, diametru 24 cm, capac fonta, manere fonta, inductie

Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticlă, inducţie, Nanjing Wok

 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Nanjing Wok

 Tigaie din inox Fissler, diametru 28 cm, inducţie, seria Catania

  Tigaie din inox Fissler, diametru 28 cm, inductie, seria Catania

 Soluţie pentru întreţinere inox Fissler, 250 ml

  Solutie pentru intretinere inox Fissler, 250 ml

Vă recomandăm:
20 de sfaturi pentru a coace inteligent
10 trucuri de gătit la oala sub presiune
Cum gătim în tigăile de fontă


Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)