joi, 3 mai 2018

22 de sfaturi utile în bucătărie de care nu aţi mai auzit

Dacă petreceţi mult timp în bucătărie pentru a pregăti masa şi a prepara mâncarea, aveţi nevoie de nişte sfaturi care vă ajută să economisiţi timp. În acest articol, vă oferim cele mai utile recomandări care vă vor face să vă întrebaţi: „Cum de nu m-am gândit la asta până acum?” Fie că sunteţi atât de ocupaţi cu munca încât abia mai aveţi timp să deschideţi frigiderul, fie că sunteţi nişte mame extrem de ocupate cu treburile casnice, credem că aceste sfaturi vă vor face viaţa mult mai uşoară.

1. Un mod inteligent de a încălzi pastele
În loc să amestecați pastele de mai multe ori, întrerupând procesul de încălzire din cuptorul cu microunde, faceţi un cerc mic în mijlocul farfuriei, astfel încât să se prepare mai uniform.

2. Păstraţi îgheţata într-o pungă ziplock
O pungă de plastic pentru congelator împiedică aerul rece să întărească îngheţata. Dacă vă place înghețata moale, merită să încercaţi acest truc! Scoateţi cât mai mult aer din pungă, după care o puteți pune în congelator.

3. Împiedicaţi tocătorul să alunece
Deoarece cuțitele ascuțite nu sunt o combinație prea bună cu un tocător, care poate aluneca uşor, așezați un prosop umed de hârtie sub tocător, pentru a-l menține la locul său.

4. Pahar de călătorie handmade
Acest truc funcționează ca prin magie! Întindeţi o folie de plastic peste un pahar şi lipiţi-o bine pentru un aspect mai atrăgător. Înfigeţi un pai în mijloc și aveți propriul pahar de călătorie handmade!

5. Păstraţi salata proaspătă mai mult timp
Este important ca salata să fie cât mai uscată înainte de a fi depozitată în frigider. Prosopul uscat de hârtie absoarbe umezeala din salată, care este unul dintre principalele motive pentru care aceasta se veştejeşte și se umezeşte atât de repede. 

6. Rostogoliţi citricele
Acest truc este ideal pentru cei care folosesc deseori lămâi în apa cu gheață. Dacă rotiți citricele (lămâi, lime, portocale etc.) în timp ce aplicați puțină presiune asupra lor, veți obține mult mai mult din acest suc delicios.

7. Cel mai bun mod de a răci vinul
Strugurii înghețați sunt ideali vara, dar pot fi și nişte micuţe cuburi fantastice care să vă mențină vinul rece fără a-l amesteca cu apă. Puteți introduce una sau două boabe într-un pahar de vin roșu care a fost păstrat la o temperatură prea caldă a camerei.

8. Cel mai uşor mod de a tăia puiul
Dacă dețineți un robot de bucătărie, veți avea un mare noroc data viitoare când tăiați puiul. Puneți pieptul de pui, în timp ce este încă fierbinte, în blender și îl va tăia în mai puțin de un minut!

9. Curăţaţi ghimbirul cu lingura
Funcționează excelent! Coaja ghimbirului nu este la fel de dură precum pare. Marginea lingurii o poate îndepărta cu foarte puțin efort (chiar și în zonele care nu sunt netede). Aşadar, lăsați cuțitul în sertar și folosiți o lingură!

10. Acoperiţi cana pentru măsurat cu spray antiaderent
Atunci când măsurați alimente lipicioase cum ar fi miere, melasă sau unt de arahide, pulverizați cana pentru măsurat cu un spray antiaderent (sau faceți un strat rapid de ulei) astfel încât să alunece imediat.

11. Trucul lingurii de lemn
Așezați o lingură de lemn peste un vas cu apă în timp ce fierbe, pentru a împiedica apa să dea pe afară. Există o adevărată știință în spatele acestui truc, dar cea mai ușoară modalitate de a explica de ce acest lucru funcționează se datorează faptului că lingura sparge o mulțime de bule odată ce acestea intră în contact cu ea și, de asemenea, absoarbe o parte din umiditate. Se pare că lingurile de metal nu au acest efect deoarece se încălzesc prea repede. Merită încercat!

12. Păstrați tortul şi mănâncați-l mai târziu
Dacă ați luat vreodată la pachet tortul rămas pentru a-l mânca mai târziu, probabil aţi observat că nu mai este la fel. De fapt, e chiar dezgustător. Marginile sunt, de fiecare dată, uscate și fărâmicioase. Data viitoare, așezați câteva bucăți de pâine pe marginile exterioare pentru a-l menține moale și umed.

13. Faceţi mierea ca nouă, din nou
Vi s-a întâmplat vreodată să aruncaţi mierea cristalizată pentru că aţi crezut că nu se mai poate salva? Cristalizarea mierii este un proces natural și nu este deloc dăunător. Mierea poate deveni din nou lichidă dacă o aşezaţi într-o oală cu apă fierbinte pentru a o încălzi. Aceasta va rămâne moale pentru o lungă perioadă de timp!

14. Îngheţaţi verdeţurile în ulei
Dacă înghețaţi verdeţurile în ulei de măsline, acesta le va împiedica să îşi schimbe culoarea. În plus, vor fi întotdeauna la îndemână, fie că este sau nu sezon. Aruncați cuburile cu verdeaţă îngheţată într-o tigaie pentru a sota carnea și legumele sau folosiţi-le ca sos pentru paste.

15. Gătiţi peştele pe felii de lămâie
Bucăţile de pește se rup şi se destramă foarte ușor pe grătar. Cel mai bun mod de a le găti este să le aşezaţi deasupra unor felii de lămâie. Nu numai că peștele va absorbi aroma citricelor, dar se va păstra întreg, iar grătarul va fi mai uşor de curățat.

16. Îndepărtaţi sarea din mâncare cu un cartof
Mâncarea prea sărată poate fi salvată dacă îi adăugaţi (după preparare) un cartof crud tăiat în cuburi. După circa 30 de minute, excesul de sare va fi absorbit de acesta  și bucățile pot fi îndepărtate.

17. Evitaţi lipirea pastelor şi a orezului
Pastele făinoase ori orezul nu se vor lipi dacă se vor adăuga  în apa de fierbere câteva picături de oțet.

18. Mâncarea nu va mai da în foc dacă folosiți un truc simplu
Mâncarea nu va da în foc în timpul fierberii dacă se vor unge marginile vasului de gătit cu puțin unt. (Procedeul este valabil la fierberea pastelor, orezului și a cartofilor).

19. Evitaţi crăparea prăjiturilor cu brânză
Prăjiturile cu brânză (tarte, cheesecake) nu vor crăpa în timpul preparării dacă veți amplasa un vas cu apă sub tava de copt. Când sunt gata, e bine să fie lăsate în cuptor încă o oră (cu focul stins!) pentru a evita răcirea bruscă.

20. Păstraţi proprietăţile nucilor
Nucile decojite își păstrează proprietăţile nutritive, gustul şi aroma dacă le depozitați în congelator.

21. Carne mai fragedă
Carnea prăjită va fi mai fragedă dacă, înainte de a fi preparată, va fi înmuiată timp de 10 minute în Coca – Cola. 

22. Preveniţi oxidarea miezului de avocado
Dacă vreţi să păstraţi în frigider jumătate de avocado și să preveniţi oxidarea acestuia, îl introduceţi într-un recipient închis ermetic, alături de o jumătate de ceapă. Anumiţi compuşi din ceapa tăiată au rolul de a preveni oxidarea miezului de avocado.

luni, 23 aprilie 2018

Friptură la grătar cu usturoi

Pe măsură ce zilele încep să se încălzească, parcă ne ademeneşte tot mai mult gătitul în aer liber. Când se întâmplă acest lucru, știți că este timpul să curăţaţi grătarul de praf. Pentru mese obişnuite de familie şi o distracție relaxată cu prietenii, gândiți-vă la o reţetă clasică de friptură la grătar care ar putea să bată, cu uşurinţă, orice fel de preparat. 

Această reţetă vă învaţă să pregătiţi o friptură fragedă, bine făcută, precum şi felul în care să preparaţi o marinadă delicioasă care adaugă fripturii o aromă suplimentară. 

"Această marinadă frumoasă adaugă o aromă deosebită acestei fripturi fragede. Rezultatul final va fi atât de delicat și de suculent, încât vi se va topi în gură". (Angie Gorkoff)

INGREDIENTE:
  • 115 ml oțet balsamic 
  • 30 ml sos de soia 
  • 45 g usturoi măcinat 
  • 30 g miere 
  • 30 ml ulei de măsline 
  • 10 g piper negru macinat
  • 5 ml sos Worcestershire 
  • 5 g ceapă pudră 
  • 2,5 g sare 
  • 2,5 ml fum lichid 
  • 1 vârf piper Cayenne 
  • 225 g friptură

MOD DE PREPARARE:

1. Într-un castron mediu, amestecați oțetul, sosul de soia, usturoiul, mierea, uleiul de măsline, piperul negru măcinat, sosul Worcestershire, ceapa pudră, sarea, fumul lichid și piperul Cayenne.

2. Așezați friptura împreună cu marinada într-un vas de sticlă de mică adâncime și începeţi să ungeţi. Pentru o aromă optimă, frecați bine carnea cu lichid. Acoperiți și în frigider, la marinat, timp de una până la două zile.

3. Pregătiţi grătarul. Dacă folosiţi un grătar electric, preîncălziţi-l la o temperatură medie spre înaltă.

4. Ungeţi, uşor, grătarul, cu ulei.

5. Preparaţi friptura timp de şapte minute pe fiecare parte, sau până când este gătită aşa cum doriţi. Aruncați marinada rămasă.

Puteţi utiliza folie de aluminiu pentru a menține alimentele umede, pentru a le găti în mod uniform și a pregăti terenul pentru o curățare mai ușoară.


Vă recomandăm şi alte reţete minunate de preparat la grătar:

20 de metode de a prepara grătarul în siguranţă

Vremea s-a încălzit, iarba a încolţit, iar noi am început să ne facem planuri pentru ieşirile la grătar, cu prietenii. Cine se mai gândeşte la igienă sau la alte măsuri de precauţie? Nu trebuie să fiți prea pretenţioși, dar dacă urmați câteva reguli de bază, puteți fi siguri că invitații voştri vor merge acasă mulțumiți, nu palizi la faţă.

1. Aşezaţi grătarul la cel puțin trei metri de casă sau chiar mai departe, în anumite porțiuni atașate casei, cum ar fi garajul și veranda. Acest lucru este valabil atât pentru grătarele cu cărbune, cât și pentru cele cu gaz.

2. Păstrați toate ingredientele perisabile în frigider până când sunteți gata să le serviți. Deseori, când este vorba de un grătar, oamenii pierd noţiunea timpului. Evitați să scoateţi afară alimentele înainte de a fi necesar.

3. Carnea congelată trebuie dezghețată înainte de a o pune pe grătar, altfel poate părea că este gătită la exterior, dar în interior va fi tot crudă.

4. Pentru a evita orice contaminare, spălați-vă pe mâini înainte de a manipula alimentele. Înainte de a atinge carnea crudă, precum şi pe cea gata preparată, spălați-vă pe mâini și nu puneți mâncarea gătită în farfuriile care au fost folosite pentru a transporta carnea sau peștele crud. De asemenea, evitați să folosiți aceleaşi ustensile pentru preparatele crude şi pentru cele gătite.

5. Curățați regulat grătarul. Dacă permiteți grăsimii să se acumuleze pe grătar, veţi avea mai mult combustibil pentru foc. Grăsimea este o sursă majoră de explozie.

6. Nu încărcați prea mult grătarul cu alimente. Acest lucru se aplică în special pentru carnea grasă. Dacă se scurge prea multă grăsime pe flăcări, s-ar putea produce o flamă mare care ar aprinde lucrurile din apropiere.

7. Dacă aveţi un grătar pe bază de gaz, verificați scurgerile de gaze. Puteţi avea grijă să nu aveţi
scurgeri de gaz, pregătind o soluție din jumătate de cantitate de săpun lichid și jumătate apă, cu care să frecaţi furtunurile și racordurile. Apoi, porniți gazul (cu capacul grătarului deschis). Dacă săpunul formează bule mari, acesta este un semn că furtunurile au găuri mici sau că racordurile nu sunt suficient de strânse.

8. Nu porniți gazul grătarului cu capacul pus. Acest lucru provoacă acumularea de gaz în interiorul grătarului, iar atunci când îl aprindeţi, vă poate exploda în față o minge de foc. 

9. Păstrați decorațiunile departe de grătar. Decorațiuni precum coșuri, perne și umbrele pot arăta frumos dar, în acelaşi timp, pot fi şi combustibil pentru un incendiu. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, elementele de decor de astăzi sunt în mare parte fabricate din fibre artificiale care ard rapid.

10. Păstraţi la îndemână un pulverizator cu apă. În acest fel, dacă aveți un incendiu minor, puteți să-l pulverizați cu apă pentru a-l liniști imediat. Partea bună este că apa nu vă va afecta mâncarea, deci cina nu va fi distrusă!

11. Păstrați un stingător de incendiu în apropierea grătarului. Şi învăţaţi să îl utilizaţi! Dacă nu ştiţi sigur cum să utilizați stingătorul, nu vă irosiţi timpul şi sunaţi la 112. Multe decese provocate de incendii apar atunci când oamenii încearcă să lupte cu focul în loc să apeleze la ajutor specializat și să lase pompierii să-și facă treaba.

12. Nu lăsați grătarul nesupravegheat. În cazul declanşării unui incendiu, flăcările îşi dublează dimensiunea la fiecare minut. Pregătiţi dinainte celelalte feluri de mâncare, aşa încât să vă puteți concentra asupra grătarului.

13. Înainte de a începe să gătiţi, asigurați-vă că grătarul este suficient de fierbinte și întoarceţi carnea în timp ce o preparaţi, astfel încât să se gătească uniform.

14. Pentru o mai mare siguranță, asigurați-vă că toată carnea, în special cea de pui, de porc, cârnații și burgerii, este pătrunsă bine. Nu este nevoie să fiţi la fel de precauţi când este vorba de cotlet și coaste de miel. Şi în privinţa peştelui, asigurați-vă că este gătit bine la interior.

15. Aveți grijă la sucurile care se pot scurge de la carne sau pește, evitați să lăsaţi  prea mult carnea pe grătar pentru a nu se arde și nu folosiți marinada rămasă drept sos.

16. Nu lăsați produsele alimentare în lumina directă a soarelui şi întindeţi masa în interior sau într-un loc umbros. Nu lăsați mâncarea afară mai mult de două ore. Adesea, cea mai sigură opțiune este să aruncaţi resturile. Acestea sunt recomandările noastre; decizia vă aparţine.

17. Dacă intenționați să serviți preparatele în cursul unei după-amieze, puneți salata, carnea și alte alimente perisabile în recipiente de depozitare curate.

18. Păstrați desertul în frigider până când se termină felul principal, pentru a nu sta afară inutil.

19. Nu utilizați grătarul în spaţii închise. Unii cred, de multe ori, că ar fi sigur să folosească un grătar, în special unul mic, în interior. Complet fals! Pe lângă pericolul de incendiu, grătarul eliberează monoxid de carbon, un gaz letal, incolor şi inodor. Acest gaz trebuie să fie eliberat. În caz contrar, ar putea să vă omoare atât pe voi şi familia voastră, cât și animalele de casă.

20. Grătarele prezintă un anumit risc de pericol, așa că aruncați-vă un ochi pe recomandările pompierilor pentru siguranţa voastră, a familiei și a prietenilor.

Acum că ştiţi cum să preparaţi grătarul în siguranţă, vă recomandăm şi articolele:

miercuri, 18 aprilie 2018

Reţetă de plăcinte cu carne de pui la tigaia Fissler, seria Protect Alux Premium

În această reţetă, plăcintele cu pui sunt transformate în pacheţele foarte gustoase, frumos rumenite. Noua versiune de plăcinte păstrează tenta fragilă şi cremoasă a plăcintelor clasice, dar cu o doză suplimentară de legume și cu un surplus consistent de făină integrală. Destul de tari pentru a fi luate la pachet, aceste plăcinte de casă trec testul unui preparat confortabil, cu cele mai bune rezultate. 
Un sucitor mic este numai bun pentru a întinde aluatul de plăcinte. De altfel, puteți utiliza şi un sucitor mai mare pentru a întinde marginile circulare ale aluatului, menținând, astfel, forma rotundă a plăcintelor. Dacă aveţi invitaţi pretenţioşi la masă, această atracţie favorită de familie este perfectă pentru toată lumea.

INGREDIENTE:
  • 450 g făină de grâu integrală plus 30 g
  • 15 g sare kosher
  • 5 g praf de copt
  • 150 ml apă rece 
  • 160 ml plus 30 ml ulei de măsline extra-virgin
  • 700 g carne tocată de pui 
  • 113 g fasole verde 
  • 40 g morcovi tocaţi mărunt
  • 1g cimbru proaspăt tocat 
  • 15 g usturoi tocat
  • 50 g mazăre proaspătă sau congelată
  • 354 ml zeamă de pui fără sare
  • 15 g pătrunjel proaspăt tocat şi ceva în plus pentru garnitură 
  • 1,5 g piper negru proaspăt măcinat 
  • 1 ou mare, bătut 
  • 5 ml apă 
  • spray de gătit

MOD DE PREPARARE:
1. Puneți, într-un blender, 450 g făină, 7,5 grame sare și praf de copt într-un procesor de bucătărie; amestecaţi până se omogenizează. Adăugaţi 150 ml de apă rece ca gheața și 160 ml de ulei. Turnaţi încet amestecul de apă și ulei până când aluatul devine fărâmicios. Așezați aluatul pe o suprafață ușor presărată cu făină. Frământați timp de un minut. Presaţi aluatul, înfășurați-l într-o folie de plastic și lăsaţi la răcit 30 de minute.

 Tigaie adanca din aluminiu Fissler, diametru 24 cm, inductie, seria Protect Alux Premium2. Preîncălziți cuptorul la 200 grade Celsius. Încălziți 15 ml de ulei în tigaia adâncă și anti-aderentă Fissler, seria Protect Alux Premium, la foc mediu. Adăugați puiul; gătiți, amestecând des, până când nu mai este roz, aproximativ cinci minute. Puneți  puiul într-un castron.

3. Fără a șterge tigaia, încălziţi restul de ulei rămas la foc mediu spre mare; adăugați fasolea verde, morcovul, cimbrul și usturoiul; acoperiți și gătiți, amestecând ocazional, timp de cinci minute sau până când ingredientele se frăgezesc. Adăugați carnea de pui înapoi în tigaie; amestecaţi şi mazărea. Presăraţi cu restul de 30 de grame de făină; amestecaţi bine. Adăugați zeama de pui și lăsaţi la fiert; gătiți timp de 3 până la 4 minute sau până când se îngroașă. Adăugaţi pătrunjelul, piperul și restul de 7,5 grame sare.

4. Într-un castron mic, bateţi oul împreună cu 5 ml apă. Scoateţi aluatul din frigider; lăsați să stea 5 minute. Împărţiţi aluatul în 12 porții egale, sub formă de minge. Rotiți fiecare minge într-un cerc, pe o suprafață presărată ușor cu făină. Puneţi câte o lingură din amestecul de pui în centrul fiecărui cerc. Ungeţi marginile cercurilor de aluat cu ouă; după ce aţi adăugat umplutura, împăturiţi aluatul pentru a forma jumătate de lună. Presaţi marginile pentru a le lipi una de alta. Ungeţi, cu amestecul de ouă rămas, marginile plăcintelor și crestaţi-le deasupra. Aliniaţi-le pe o hârtie de copt ușor acoperită cu spray de gătit. Puneţi plăcintele pe tava pregătită.

5. Coaceți la 200 de grade Celsius timp de 22 până la 25 de minute sau până când crusta este ușor rumenită. Presăraţi şi ceva pătrunjel deasupra, dacă doriți.

6. Se lasă la îngheţat pe o foaie de copt timp de 12 ore sau până se solidifică. Se transferă într-o pungă din plastic cu fermoar ziplock şi se poate îngheța până la 6 luni.

7. Nu este necesar să decongelaţi. Coaceţi direct de la congelator!


Vedeți și altă rețetă cu carne:

7 sfaturi inteligente pentru depozitarea vaselor speciale

Vasele cu tematică de sărbători, cele de cristal și alte produse de servire de calitate rămân, deseori, nefolosite timp de săptămâni sau luni întregi. Drept urmare, acestea vor fi acoperite de praf și alte depuneri. Pentru a evita să le spălaţi de fiecare dată înainte de a le folosi, urmaţi aceste sfaturi. Astfel, vă veţi păstra obiectele depozitate curate și gata de a fi utilizate.

1. Când aveţi un teanc de farfurii, asezaţi farfuria aflată deasupra cu faţa în jos. Acest lucru va împiedica depunerea prafului și a altor substanţe dăunătoare pe suprafața farfuriei pe care o folosiţi la masă. Dacă este necesar, așezați, între farfurii, câteva dopuri de plută pentru a împiedica farfuria aflată deasupra să alunece.

2. Unele pahare pot fi depozitate cu faţa în jos pentru a împiedica colectarea prafului în interior. Acest lucru nu este valabil şi pentru paharele de cristal, deoarece acesta este un material care se poate fisura sub presiune. Grupaţi laolaltă paharele fragile și aşezaţi deasupra lor un șervețel de pânză pentru a evita depunerea prafului în interior. Dacă se murdăresc la exterior, țineți paharele în apă fiartă pentru a se curăţa, înainte de a le spăla.

3. Expunerea produselor din argint la aer ar putea provoca pierderea luciului. Pentru a preveni acest lucru, înveliți platourile din argint și, în general, argintăria de orice fel,  în folie sau pungi din plastic resigilabile. Adăugaţi, în pachete, bucăţi de cretă sau pacheţele cu silica gel; ambele absorb umiditatea și previn pierderea luciului.

4. Pentru a preveni crăparea farfuriilor, strecuraţi, între ele, un filtru de cafea. Dacă aveţi porţelanuri fragile, nu faceţi un morman exagerat de mare deoarece greutatea acestuia ar putea deteriora farfuriile din partea de jos.

5. Pentru a preveni depunerea prafului, depozitați platourile și farfuriile în saci curaţi de plastic.

6. Pentru a îndepărta praful și alte substanţe dăunătoare, dar şi pentru a fi la îndemână, depozitați obiectele în cutii. În plus, puteţi utiliza cutiile ca o platformă în cămară, pentru mai mult spaţiu suplimentar.

7. Aliniaţi platourile se servire şi acoperiţi-le cu un șervețel din pânză pentru a le feri de praf.


Vă mai recomandăm: