marți, 1 iulie 2014

Avantajele folosirii plitelor cu inducție

Gătitul a devenit mai sigur și mai rapid, datorită plitelor cu inducție ce identifică și controlează căldura cu ajutorul electromagnetismului. Aceste dispozitive nu sunt cu totul noi, ele fiind folosite de mulți ani în restaurante, pentru a spori eficiența gătitului. Acum avem acces la ele pentru a le folosi în propria bucătărie. 

Cum funcționează sistemul
Plitele electrice tradiționale funcționează pe bază de rezistențe electrice. Acestea creează căldura, o transferă pe o suprafața ceramică și apoi pe vasul de gătit și conținutul acestuia. Sistemele de gătit pe baza de inducție folosesc tehnologia electromagnetică pentru a încălzi vasul de gătit și nu suprafața pe care se află vasul. Astfel, nu se va pierde energie pe o suprafață suplimentară, așa cum se întâmplă cu plitele electrice ceramice.
Un circuit electronic furnizează energie și controlează electronic o bobină de inducție din interiorul dispozitivului. Această bobină generează un câmp magnetic de fiecare dată când un vas de gătit este așezat în contact cu suprafața poliței, curenții de inducție traversând baza cratiței. Gătitul cu ajutorul unui sistem de inducție beneficiază de un raspuns rapid, precizie și control ferm al temperaturii. 

Vase speciale pentru gătit 
Înainte de a achiziționa o plită cu inducție, este bine să ai în vedere schimbarea vaselor de gătit. Acest sistem funcționează doar în reacție cu metalul. Poți testa vasele pe care le ai, apropiind un magnet de acestea. Dacă magnetul este atras, atunci ai găsit vasul potrivit. Materialele agreate sunt: fierul, fonta, oțel smălțuit și orice alt aliaj de fier. În magazinele de specialitate poți găsi aliaje din inox și fier sau chiar sticlă și fier. Aluminiul și cuprul nu vor avea nici un efect asupra sistemului, acestea neputând fi pus în funcțiune fără ajutorul unei baze special construite. Un alt aspect important este utilizarea de vase de gătit cu fundul perfect neted pentru un contact perfect cu suprafața plitei. Asperitățile sau piciorușele vor lasa zone nepreparate.

Pentru oferta magazinului nostru ce include vasele pentru gătit compatibile cu plitele pe inducție faceți click aici.

Consum
Testele au demonstrat că apa dintr-un vas fierbe de două ori mai repede pe o plită cu inducție electromagnetică decât pe o plită electrica simplă sau pe una cu gaz. Astfel, economisești timp, dar și energie electrică. Comparativ cu un sistem de gătit electric, acesta înregistrează o cifra mai mică a consumului. În ceea ce privește dispozitivele de gătit, eficiența se masoară în funcție de cantitatea de energie calorică pierdută. Un aragaz și o plită pe gaz au o eficiență de aproximativ 50%, atfel încât jumătate din căldură este folosită pentru gătit și jumatate se emană în aer. Plita electrică cu rezistențe și suprafața ceramică are o eficiență de aproximativ 65%. Maximul este atins de plita cu inducție, mai exact 85% din energia consumată se concentrează asupra prepararii alimentului.

Datorita sistemului ce reacționează cu vasul de gătit, materialul vasului este cel care se încălzește, nu și suprafața plitei.

Avantaje 
Spre deosebire de plitele ceramice sau de cele pe bază de halogen, aceasta este mult mai ușor de controlat. Sistemul performant face ca plita să funcționeze doar în momentul în care intră în contact cu un vas ce creează efect magnetic. Astfel, dacă așezi un vas din sticlă sau din orice alt material, vei fi atenționat! De asemenea, nu poți porni sistemul dacă pe suprafața de lucru nu se află nimic.

Puterea de încălzire este reglată automat în funcție de dimensiunea vasului pe care îl poziționezi pe plită, riscul supraîncălzirii fiind eliminat. În plus, ai posibilitatea de a controla manual intensitatea câmpului electromagnetic și implicit a căldurii, beneficiind de același control la fel ca și în cazul unei plite pe gaz.

Senzorul de notificare asupra căldurii reziduale este un alt element important. Acesta te anunță cât timp suprafața de gătit este caldă, chiar și după ce ai întrerupt funcționarea.

Suprafața de gătit este foarte ușor de curățat. Aceasta nu conține sanțuri sau discuri în relief care în mod normal ar reține resturile de mâncare. Având în vedere faptul ca suprafața nu se încinge, alimentele scurse nu se vor întări, ele fiind mult mai ușor de îndepărtat.

În funcție de modelul pe care îl alegi, poți beneficia de opțiuni precum: cronometru, sistem blocare butoane, oprire automată, sistem de siguranță pentru copii etc.

Costuri 
Prețul unei plite electrice pe inducție diferă în funcție de numărul de arzătoare, performanța funcțiilor, dar și renumele brandului producător. 

Pentru oferta magazinului nostru ce include plitele pe inducție faceți click aici.

Sursă articol: acasă.ro, imagine: techlineinfo.com

joi, 19 iunie 2014

Topul celor mai folosite ustensile în bucătărie

Orice gospodină trebuie să dețină un minim de ustensile utile care să îi fie mereu la îndemână în bucătăria sa. Noi ți-am pregătit un top al celor mai folosite 8 ustensile:

- bolul din oțel inoxidabil poate fi folosit pentru orice, mai ales pentru mixare și pentru depozitarea salatelor și cremelor de orice fel. Nu se recomandă folosirea lui în cuptorul cu microunde.

- strecurătoarea poate fi folosită pentru a scurge alimentele de orice fel. O puteți găsi în mai multe mărimi și la prețuri accesibile. Strecurătoarea poate fi cu plasă fină, medie spre fină (care poate înlocui ciurul) și cu plasă rară.

- răzătoarea microplană se poate folosi în cazul citricelor, batoanelor de scorțișoară și vanilie, brânzeturilor tari și nu numai. Prețul este foarte accesibil, iar ustensila este una extrem de utilă.

- spatula din silicon este perfectă pentru folosirea sa împreună cu vasele de gătit cu interior antiaderent din teflon, ceramică, marmură etc. De asemenea, este ideală atunci când pregătiți creme pentru deserturi, glazuri etc.

- tava pentru copt este alegerea potrivită când vine vorba de prăjituri, friptură sau alte specialități pregătite în cuptor. Tăvile pot fi din oțel inoxidabil, din oțel carbon, din silicon, din ceramică sau porțelan, etc.

- telul este o ustensilă ideală când avem de amestecat creme, de bătut ouă sau tot felul de ingrediente. Poate fi folosit cu brio pentru dressing-urile de salată.

- cântarul de bucătărie este util atunci când preparați deserturi sau când doriți să stiți cu exactitate cantitățile pe care doriți să le folosiți pentru prepararea rețetelor.

- mojarul cu pistil este folosit pentru zdrobirea (pisarea) usturoiului, seminţelor, a cerealelor şi plantelor folosite pentru gătit sau chiar în scopuri terapeutice.

Pentru a achiziționa aceste produse vă recomandăm să vizitați magazinul nostru online Mega Plus făcând click aici! Portofoliul magazinului nostru cuprinde peste 2000 de produse utile în bucătărie.

Urmărește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Sursă imagine: aglugofoil.com

vineri, 16 mai 2014

Reteta gulas unguresc

Gulasul este o mancare traditionala din Ungaria care se prepara usor avand o savoare deosebita. 

Ingrediente:
Pentru 5 portii: carne de vita 600 g, ceapa 400 g, ardei gras 200 g, morcovi 100 g, telina radacina 100 g, pasta de tomate 100 g, cartofi 800 g, ulei 100 ml, faina 100 g, oua 1 bucata, patrunjel verde 1 legatura, apa 300 ml, ardei iute 3 g, chimen 3 g, boia de ardei dulce 3 g cimbru, sare si piper dupa gust. 

Mod de preparare 
Pentru aceasta reteta carnea se curata de pielite, se spala si se taie bucati. Ceapa se curata, se spala si se taie marunt. Ardeiul gras se curata, se spala si se taie fasii subtiri. Morcovii si telina se curata, se spala si se rad prin razatoarea fina. Cartofii se spala, se curata, se spala si se taie cuburi mici. Usturoiul se curata si se spala, iar apoi se taie marunt. Patrunjelul verde se spala si se taie marunt. Ardeiul iute se spala si se taie marunt. 
Pasta de tomate se dilueaza in 100 ml apa. Ceapa se inabusa in 100 ml ulei si 100 ml apa, impreuna cu morcovii si telina. Se adauga pasta de tomate, bucatile de carne, cca 200 ml apa si se lasa sa fiarba cca 40 minute. Din oua, faina, sare si putina apa (50 ml) se prepara o coca de consistenta tare, din care se taie bucati mici (cat o aluna), care se fierb in apa cu sare, formandu-se galuste. in sosul cu carne se adauga boia de ardei dulce, ardei iute, sare, piper, usturoi, cimbru si se continua fierberea cca 30 minute.
Se adauga galustele si se mai fierb 5 minute. Separat, se fierb cartofii in apa cu sare. Gulasul unguresc se serveste cald, cu fasii de ardei gras si cartofi natur, cu patrunjel verde deasupra.

Va dorim pofta buna!

Sursa reteta culinar.ro
Imagine culinar.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

vineri, 9 mai 2014

Papanași cu dulceață si smântână

Papanaşii sunt un desert tradiţional, realizat din brânză dulce de vaci, ouă, făină, griş, pesmet, zahăr şi servit cu smântână şi dulceaţă sau gem.

Ingrediente: 
500 g brânză de vaci; 300 g smântână; 200 g dulceaţă de gutui; 200 g făină (plus 1-2 linguri); 100 g zahăr; 100 g zahăr pudră vanilat; 2 ouă; 1 linguriţă rasă de bicarbonat; 1 lingură zeamă de lămâie; 1 plic zahăr vanilat; 1 linguriţă coajă de lămâie rasă; 1 vârf de cuţit de sare; ulei pentru prăjit

Mod de preparare: 
Cerne bine făina; amestecă într-un robot de bucătărie brânza de vaci cu zahărul, ouăle, sarea, zahărul vanilat şi bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie. Adaugă făina şi coaja de lămâie şi amestecă bine. 
Într-o tigaie toarnă ulei şi lasă-l să se încingă. Între timp, pe o suprafaţă de lucru curată şi uscată pudrează făină, împarte aluatul în 8 linguri de cocă pentru papanaşi şi 8 linguriţe pentru capacul rotund al acestora. Formează 8 discuri şi tot atâtea biluţe din aluat, apoi cu degetul arătător fă un orificiu central în aluat. 
Pune doi papanaşi şi două biluţe în uleiul încins, lasă-le să se rumenească bine pe-o parte, apoi întoarce-le şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit bine, scoate biluţele şi papanaşii pe un prosop de hârtie ca să absoarbă excesul de ulei. 
La final, aşează papanaşii pe-o farfurie, în rotundul din mijlocul lor pune biluţele, apoi serveşte-i cu smântână asezonată cu dulceaţă şi zahăr pudră.

Pofta bună!

Sursă rețetă: eatermagazine.ro
Imagine: eatermagazine.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Rulouri de ficăței la cuptor cu bacon afumat

Rulouri de ficăței la cuptor cu o salată mare de spanac tânăr crud, dreasă doar cu puțin ulei de nuci și suc de lămâie, ușor de preparat

Ingrediente:
500 grame ficăței, 500 grame bacon afumat feliat subțire (cca 20-25 felii), sare, piper usturoi granulat, 1 lingură unt, 1 crenguță rozmarin.

Mod de preparare:
1. Ficăteii se spală în mai multe ape, până când apă rămâne curată. Se scurg bine și se taie în jumătate (cei doi lobi). 
2. Se topește untul și când începe să facă spumă se adaugă crenguța de rozmarin. Se pun ficățeii în tigaie și se prăjesc pe fiecare parte cca 1-2 minute, până sunt un pic rumeni, scuturând tigaia din când în când. 
3. Se scot pe o farfurie și se lasă să se răcorească. 
4. La capatul fiecarei felioare de bacon așezați câte un ficațel pe care il condimentați din belșug cu un amestec de sare, piper și usturoi granulat. Rulați ficățelul în bacon și asigurați cu 1-2 scobitori. 
5. Așezați rulourile formate în tavă fără grăsime și dați la cuptor la 180C pentru 15-20 minute. Apoi porniți grillul (focul să vină de sus) și lasați încă 5 minute, până baconul devine crocant. * dacă nu aveți opțiunea grill la cuptor lasați ficățeii încă 15 minute, până baconul devine crocant. 
6. Serviți ca și aperitiv cald sau ca felul doi alături de o salată.

Pofta bună!

Sursă rețetă: e-retete.ro
Imagine: e-retete.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Ciorbă de fasole cu afumătură


Ciorba de fasole cu afumătură este parte integrată a bucătăriei româneşti. Există diferenţe notabile de la zonă la zonă, dar în esenţă ciorba de fasole rămâne un bun naţional.

Ingrediente 
1 coastă de porc afumată - cca 1 kg, 500 gr fasole boabe uscată, 2 buc ceapă, 1 morcov, 2 ardei, 10 roșii mici (roșii cherry), 1 lingură pasta de tomate, 1/2 țelină mică, 50 ml ulei, câteva fire de leuștean proaspăt , sare și piper după gust. 

Mod de preparare 
1. Fasolea boabe aleasă se pune la înmuiat de seara în apă. 
2. Se pune la fiert cu apă rece ( 3 litri ), după 10 min de la fierbere se înlocuiește cu altă apă. Procedura se repetă de 2-3 ori. 
3. Se adaugă coastă afumată și 1 linguriță de sare, se lasă să fiarbă cca 1 ora și 20 min. Se fierbe la foc mic, până fasolea este fiartă. 
4. Se scoate coasta din supă și se lasă la răcit, apoi se dezosează. 
5. Legumele se spală și se curăță apoi le tăiem cubulețe, fără roșii. 
6. Separat într-o oală se adaugă uleiul la încins, se adaugă legumele și se lasă câteva minute să se soteze. 
7. Se adaugă pasta de tomate, roșiile decojite și supă cca 5 polonice apoi se lasă să fiarbă la foc mic cca 12 min. 
8. După acest timp se adaugă peste legume fasolea și carnea tăiată cubulețe potrivite. 
9. Se lasă să mai dea câteva clocote, se adaugă după gust sare și piper. 
10. Se ia de pe foc și se adaugă leuștean tăiat mărunt. 

Se servește fierbinte cu ardei iute sau cu salată de ceapă roșie. 

Pofta bună!

Sursă rețetă: bucătăria-românească.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

joi, 1 mai 2014

Prăjitură cu nucă

Simplu de pregătit, pufoasă, dar și crocantă în același timp, prăjitura cu nucă va deveni preferata familiei.

Timp de preparare: mediu.
Număr de porții: 8.
Complexitate: ușor.

Ingrediente: 
125 g unt, 125 g zahăr, 125 g făină, 2 ouă, 1 linguriță cu praf de copt, 50 g nucă, 200 g cremă de brânză, 100 g zahăr pudră;

pentru glazură: 100 g zahăr, 140 g nucă, 7 linguri cu smântână dulce.

Mod de preparare:
1.Freacă spumă untul cu zahărul. Adaugă ouăle, făina și praful de copt și nuca măcinată. Toarnă compoziția într-o tavă unsă cu grăsime și tapetată cu hârtie de copt. Coace 30-40 de minute și lasă să se răcească în tavă.
2. Caramelizează 100 g de zahăr, adaugă smântâna dulce, iar după ce a dat în clocot, adaugă nuca sfărâmată și dă deoparte.
3. Taie blatul în două: o parte mai groasă și una foarte subțire. Unge blatul de bază cu crema de brânză frecată cu zahăr pudră.
4. Fărâmițează restul de aluat, adaugă-l în caramel și toarnă peste prăjitură, nivelând cu grijă. Dă tava la rece și taie prăjitura a doua zi.

Sursă rețetă: ecuisine.ro
Imagine: ecuisine.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

vineri, 4 aprilie 2014

Cum să alegem vasele pentru gătit potrivite

Este dificil sa alegi vasele pentru gatit de care ai nevoie atunci cand oferta este foarte variata. Mai ales cand este pentru prima data cand trebuie sa faci o asemenea alegere.
Fiecare produs are puncte forte si puncte slabe si chiar daca pare ca a alege un set intreg este cea mai usoara metoda de a rezolva problema achizitiei vaselor potrivite pentru bucataria ta, este bine sa tii cont de cateva aspecte pentru a veni in intampinarea obiceiurilor culinare din casa ta si a felului in care obisnuiesti sa gatesti.


Pentru a face ca decizia sa fie un pic mai usoara, evalueaza-ti propriile obiceiuri in a gati: prajesti mai mult decat fierbi? Curatarea usoara a vaselor este importanta? s.a.m.d. Astfel vei putea avea o imagine mai clara asupra nevoilor tale in bucatarie.
Mai intai, este important de inteles care sunt diferentele intre metalele si suprafetele din care vasele sunt confectionate si in ce fel pot ele influenta calitatea mancarurilor gatite.
Grosimea metalului este importanta, astfel vasele cu baza mai groasa se vor incalzi mai uniform. Diferite metale vor avea o conductivitate diferita, adica viteza cu care caldura se va dispersa in interiorul vasului, respectiv in mancare va fi diferita in functie de material.

Despre diferitele metale si suprafete ale vaselor de gatit:

Vasele din aluminiu au o conductivitate buna si sunt usoare, facandu-le usor de manevrat. Este bine sa nu pastrati mancarea in aceste vase, in special cele cu aciditate ridicata (ex.: rosii, zeama de lamaie), pentru ca reactiile chimice rezultate vor aduce modificari in culoarea si gustul alimentelor.
Vasele din otel inoxidabil (inox) au dezavantajul ca nu pot crea o incalzire uniforma a materialului. Sunt potrivite pentru a gati la temperaturi scazute sau pentru gatitul la aburi, cazuri in care uniformitatea caldurii nu este foarte importanta. Multe dintre vasele bune pentru gatit sunt fabricate din inox, de aceea, atunci cand le folositi, fiti atenti la mancare pentru a preveni arderea sau lipirea.
Vasele din fonta sunt preferate pentru abilitatea de a mentine caldura uniforma si pentru ca mentin temperaturile ridicate mai mult timp. Vasele din fonta au nevoie de tratamente specifice atat inainte de utilizare cat si periodic, pentru a preveni ruginirea lor sau uscarea excesiva. De asemenea, sunt foarte grele si se vor sparge usor in cazul in care sunt lovite sau scapate pe podea.
Vasele cu acoperire non-aderenta sunt ideale pentru a gati feluri de mancare fara grasimi sau cu cantitati reduse de grasimi, nefiind nevoie sa folositi uleiuri pentru gatit. Deci cu siguranta vasele acestea sunt mai sanatoase pentru gatit decat celelalte. Insa va trebui sa le acordati o atentie deosebita si sa nu folositi ustensile metalice sau materiale abrazive pentru ca materialul de acoperire se poate zgaria foarte usor.
Vasele din cupru, cu toate ca sunt deja foarte rar folosite in zilele noastre, conductivitatea lor este mai buna decat in cazul celorlalte materiale folosite. Sunt mai scumpe decat restul vaselor si necesita o intretinere deosebita. De asemenea produc reactii chimice cu anumite alimente care dau rezultate nesanatoase, fapt care explica de ce in prezent unele vase sunt create cu un strat de cupru care va fi acoperit cu alte materiale, ca de exemplu otel inoxidabil. Totusi vasele din cupru exista in continuare, sunt destul de scumpe, si in general sunt folosite de catre cei care cunosc bine beneficiile si dezavantajele utilizarii acestora in bucatarie.

Despre diferitele tipuri de oale si tigai:

Oala pentru supa – este o oala adanca, cu peretii drepti si cu doua manere. Este ideala pentru incalzit, fiert la foc mic, supe, ciorbe sau orice alte cantitati mai mari de lichid. O mai puteti folosi pentru oparit legume sau pentru conserve.
Cratita – o oala mai mica in inaltime, pentru a putea amesteca mai usor supe sau sosuri. Cele mai joase pot fi foarte bine folosite pentru a rumeni carnea sau a o fierbe inabusit, pentru tocanite sau reductii ale unor cantitati mai mari de lichid. Pot fi folosite pe aragaz, plite, cat si in cuptor (in functie de materialul din care sunt confectionate manerele sau capacul).
Craticioara pentru sosuri – este de fapt un vas multifunctional. Mai usoara si mai adanca decat cratitele pentru sosuri, este prevazuta cu un maner lung si are marginile drepte sau usor inclinate. Pot fi folosite pentru a gati o mare varietate de mancaruri pe aragaz sau plite, ca: supe, paste, orez, budinci, oua fierte sau chiar popcorn (floricele de porumb).
Tigaia – mai putin adanca, cu un maner lung. Poate avea peretii drepti sau inclinati. Fiecare din ele poate avea o folosinta diferita:
Cea cu peretii drepti se foloseste pentru sotat, rumenit sau prajit. In cazul sosurilor, suprafata mai mare ajuta la reductiile rapide, iar peretii drepti impiedica varsarea lichidului.
Tigaia cu peretii inclinati este cea clasica, pentru prajit. Se mai poate folosi pentru sotat sau prajit carnea, ouale sau legumele.
Cele mai multe tigai au o acoperire interioara non-aderenta. Pentru a gati mai sanatos, si pentru a preveni infiltrarea substantelor toxice, ca de exemplu politetrafluoretilena (PTFE) sau acidul perfluorooctanoic (PFOA) in mancare, puteti alege stratul interior din ceramica sau alte invelisuri care nu contin PTFE sau PFOA (substante continute de stratul din teflon).
Tigaia din fonta sau fonta emailata, asa cum am mentionat mai sus, este foarte grea, dar mentine si uniformizeaza caldura. Este ideala pentru prajit. Poate fi folosita atat pe aragaz sau plite, cat si in cuptor. Varianta clasica din fonta poate fi folosita foarte eficient pentru a gati cu cantitati reduse de lichid, pe cand avantajul celei emailate este ca se poate curata mai usor si previne lipirea alimentelor.
Oala din fonta – are aceleasi proprietati ca si tigaia din fonta. Este foarte grea, adanca, de obicei rotunda sau ovala si are doua manere si un capac. Ideala pentru mancaruri bogate in ingrediente, ghiveciuri, tocanite, fripturi sau sosuri cu carne tocata. Se poate folosi pentru fierberea inabusita si pentru foert la foc mic. Stratul emailat va ajuta sa curatati vasul mai usor.
Oala dubla – de folosit pentru preparate care nu pot fi tinute direct pe foc / plita. Este compusa din doua recipiente: o oala in care se pune apa si alta care sta deasupra, evitand contactul direct cu focul / caldura plitei. Cand apa din prima oala incepe sa fiarba, ies aburii care incalzesc oala care sta deasupra. Ideala pentru incalzit alimente delicate ca de exemplu topit ciocolata. Acelasi principiu se aplica si la oala pentru lapte (cu pereti dubli).

Acestea sunt principalele tipuri de vase pentru gatit, cele care sunt cel mai des intalnite.
Pentru mai multe tipuri de vase de gatit, consultati oferta megaplus.ro.

Sursa articol theshiksa.com

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

duminică, 23 martie 2014

Urzica, un ingredient medicinal și culinar

Urzica este utilizată în medicină din cele mai vechi timpuri reprezentânt un beneficiu pentru sănătate. Este folosită pentru prevenirea sau vindecarea diverselor probleme ca menținerea unei prostate sănătoase sau a menținerii tractului urinar. 

Rădăcina de urzică conține substanțe active care sunt importante pentru reducerea efectelor prostatei mărite datorită anumitor compuși activi, iar extractele din radacina urzicii au demonstrat ca ușurează statornic orice simpton în comparație cu placebo-urile utilizate în cercetare.

Originară dintr-un mediu temperat, urzica nu ar trebui să ne lipseasca din dieta personală, fiind considerată o plantă medicimală atestată datorită etalării rezultatelor promițătoare în numeroare alte afecțiuni precum Alzheimer, artrita, astm, infecții ale vezicii urinare, bronșite, gingivite, bursite, gută, pietre la rinichi, urticarie, laringită, scleroza multiplă, sindrom premenstrual, sciatica și tendinită.

Urzica se mai poate utiliza pentru a îmbunătăți aspectul părului fiind considerată un posibil remediu pentru părul gras și matreață stimulând creșterea acestuia.

Alte proprietăți ale urzicii în mediu medicinal sunt lupta împotriva bolilor de rinichi, diuretic, hemostatic (oprește sângerarea), antiseptic, emolient, depurativ, combate reumatismul și anemia, vindeca rănile și ulcerul.

În bucătărie poate fi folosită pentru prepararea diverselor rețete culinare cum ar fi supă cremă de urzici, budincă de orez cu urzici, mâncare de urzici cu usturoi, ciulama de urzici, ruladă de urzici, tocană de urzici cu leurdă, sufleu de urzici, piure de urzici cu mămăliguță, ciorbă de urzici și multe altele.

Sursă articol secretulnaturii.ro

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

sâmbătă, 22 martie 2014

Frigărui de pește cu orez


Un orez de legume gustos și cremos cu aromă de lămâie proaspătă, numai bun de servit cu frigărui de pește sau fructe de mare.

Timp de preparare: mediu.
Număr de porții: 1.
Complexitate: ușor.

Ingrediente:
Pentru această rețetă aveți nevoie de 1/2 ceapă, 1 țelină, 1/2 lingură ulei, 50 g orez, 150 ml apă, 1/2 lingură cu legume deshidratate, coajă de la ¼ lămâie, 2 linguri de patrunjel tocat, 75 g file de somon, 75 g file de pește alb, sare, piper, 1 lingura ulei.

Mod de preparare:
1. Decojiți și tăiați ceapa. Decojiți țelina și tăiați-o în cubulețe. Puneți ceapă și țelina și gătiți sote în ulei într-o tigaie. Adăugați orez, apă și legumele deshidratate. Gătiți amestecul timp de 20 de minute cu capacul pus. Așezonați cu lămâie și pătrunjel.

2. Tăiați peștele în bucățele și puneți-le pe o frigăruie. Așezonați cu sare și piper. Prăjiți frigăruile în ulei timp de 1 minut pe fiecare parte. Serviți aceste frigărui de pește cu orez.

Vă dorim poftă bună!

Sursă rețetă ecuisine.ro
Imagine ecuisine.ro

luni, 17 martie 2014

Calitate şi inovaţie BLAUMANN

Cu o istorie de peste 15 ani pe piaţa de distribuţie a produselor de bucătărie, Compania Blaumann Industries Private Limited a fost fondată în Europa, mai precis în capitala Ungariei, Budapesta. În ciuda crizei declanşate în 2008, compania a cunoscut o creştere continuă datorită produselor sale inovative, accesibile şi cu un design modern. Fie că sunt fabricate din metal, sticlă, inox, ceramică, marmură, plastic sau silicon, produsele Blaumann se caracterizează prin tehnologii inovative, calitate şi aspect estetic, bucurându-se de popularitate în peste 14 ţări.

În cadrul magazinului nostru virtual aveţi acces la o gamă largă de produse Blaumann, de la forme de copt, cuţite, răzători şi alte accesorii de bucătărie până la oale, tigăi şi ceainice din materiale de cea mai înaltă calitate. Tigăile cu interior ceramic păstrează vitaminele, mineralele şi prospeţimea alimentelor, nu necesită mult ulei, se pot spăla doar cu apă caldă şi au un interior antiaderent, ceea ce face ca alimentele să nu se lipească. Dacă vă doriţi un stil de viaţă sănătos, este un produs care nu trebuie să vă lipsească din bucătărie.

În acelaşi fel, interiorul din marmură nu lasă mâncarea să se lipească, înlocuind, cu succes, clasicul teflon. Totodată, păstrează vitaminele din alimente, se curăţă uşor şi este un bun conducător de căldură.

Pe de altă parte, oalele Blaumann din inox sunt un ajutor de nădejde pentru gospodine prin reducerea timpului de gătire într-un mod confortabil, sigur şi econom, păstrează aroma alimentelor şi sunt foarte rezistente în timp.

Pe lângă acestea, magazinul nostru vă oferă răzători, mojare cu pistil din porţelan, seturi de cuţite, cântare de bucătărie, termosuri care menţin conţinutul cald chiar şi 12 ore, ceainice, tăvi pentru servit şi diferite ustensile pentru bucătărie care poartă, cu mândrie, marca Blaumann.

Încă de la înfiinţarea sa, compania Blaumann şi-a propus să vină pe piaţă cu un concept inovativ care se regăseşte, acum, în calitatea şi durabilitatea produselor pe care le puteţi achiziţiona la un preţ competitiv. Acest lucru face ca produsele Blaumann să fie unele dintre cele mai bune în privinţa raportului calitate/preţ. Întrucât portofoliul companiei este în creştere, trebuie să ne aşteptăm şi la alte produse dotate cu tehnologii inovative şi materiale noi, cu mult diferenţiate de oferta concurenţei.

Reprezentanţii Blaumann garantează că produsele lor sunt uşor de utilizat, confortabile şi estetice pentru gospodinele din întreaga lume. Iar noi, cei care le folosim şi le comercializăm, nu putem decât să subscriem.

Comandă acum produsele Blaumann de pe www.megaplus.ro!

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Articol realizat de Ada Ioana COJAN

joi, 13 martie 2014

3 legume care devin mai sănătoase prin fierbere

Beneficiile legumelor tratate termic nu trebuie omise și nici ignorate. Legumele sunt bune crude, dar uneori acestea sunt și mai bune fierte. În principiu, prin tratarea termica o parte dintre nutrienți, mai ales vitaminele, se pierd, dar există și situații în care fierberea sau coacerea legumelor le imbunătățește calitățile. Iată câteva argumente și exemple:

Roșii
Beneficiile legumelor tratate termic sunt dovedite de roșii. Crude sunt minunate. Dar asta nu este tot. Roșiile tratate termic, inclusiv pasta de roșii, aduc o cantitate mai mare de licopen, decât roșiile crude. Licopenul, cel mai puternic antioxidant cunoscut, este activat la temperatură ridicată, iar procentul lui crește cu 35% în roșiile coapte sau fierte, comparativ cu cele crude. Licopenul protejează împotriva cancerului de plamâni, împotriva tuturor formelor de cancer din zona genitală, dar și împotriva bolilor cardio-vasculare. Un secret: pune roșii în ciorbe și supe și pentru a face, în casă, sosuri pentru paste sau carne din roșii, în care să adaugi ulei de măsline. Grăsimile din uleiul de măsline susțin absorbția licopenului din roșii. Și nu în ultimul rând combinația este și foarte gustoasă.

Morcovi
Morcovii sunt foarte buni cruzi. Fierți sunt și mai buni! Prin fierbere cantitatea de betacaroten din morcovi crește cu 30%. O dovadă pentru beneficiile legumelor tratate termic. Betacarotenul este un antioxidant care susține activitatea celulelor de la nivelul retinei, inhibă dezvoltarea unor anumite tipuri de celule canceroase (mai ales la nivelul plămânilor și a tubului digestiv) și protejază inima. Un secret: fierbe morcovii întregi și nu-i fierbe mai mult de 30 de minute, în vase cu capac. Betacatotenul este pus în valoare, după fierbere, de sucul proaspat de lămâie sau de oțetul balsamic din vin, dar și de uleiul de măsline.

Spanac
Spanacul proaspat este sănătate curată dar și mai bun fiert. Luteina, principalul antioxidant din spanac este activat prin tratare termică, iar modificarile pe care le suportă frunza de spanac, prin calire și fierbere, te face să consumi mai mulți nutrienți. Prin fierbere sau călire, spanacul devine compact astfel ca într-o porție de spanac fiert vei avea cu 75% mai multi nutrienți (luteina, calciu, potasiu și fier) decât într-o porție de spanac crud. Un secret: în 100 grame de spanac fiert sunt 245 de miligrame de calciu, în timp ce în 100 de grame de spanac crud doar 90. Nu căli și nu fierbe spanacul mai mult de 3-5 minute, pentru că vitaminele se pierd și adaugă mereu în spanacul fiert suc de lămâie și ulei de măsline.

Sursă articol ro.yahoo.com
Imagine google.com

Vă recomandăm să vizitați magazinul nostru online megaplus.ro!

luni, 10 martie 2014

Trei metode eficiente prin care se pot scoate chimicalele din legume şi fructe. Simplu, în bucătăria ta

Cele mai multe vegetale sunt tratate cu ierbicide şi pesticide, care pot fi eliminate prin folosirea unor soluţii de curăţare... Legumele şi fructele sunt “agresate” în fel şi chip până ajung în casele noastre: sunt stropite din belşug pentru a se păstra cât mai bine, iar culegătorii, maşinile de transport sau tarabele din pieţe le pot contamina cu bacterii precum listeria, salmonella sau E.coli. 

“Mulţi poluanţi şi pesticide care rămân pe suprafaţa alimentelor sunt lipofile. Simpla spălare cu apă nu le va îndepărta” spun specialistii in nutritie. Experţii detaliază câteva metode de a elimina din pericolele de pe aceste alimente. 

1. APĂ CU OŢET 
O metodă tradiţională este clătirea cu apă şi oţet de mere. Umpleţi un bol mare de salată cu apă în care turnaţi oţet de mere. Folosiţi aproximativ o lingură de oţet pentru fiecare litru de apă. Clătiţi apoi temeinic, sub un jet de apă rece. Folosiţi aproximativ o lingură de oţet pentru fiecare litru de apă. Lăsaţi legumele sau fructele în apă timp de zece minute şi curăţaţi apoi mizeriile. În cazul cartofilor, morcovilor sau păstârnacului, le puteţi curăţa folosind o perie curată. 

2. BICARBONAT DE SODIU 
Puneţi vegetalele într-un castron cu apă în care aţi adăugat trei-patru linguriţe de bircabonat de sodiu. Lăsaţi-le preţ de câteva minute şi apoi clătiţi sub un jet puternic de apă. Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit şi la curăţarea frigiderului, pentru a scăpa de mirosurile neplăcute. 

3. APARAT CU APĂ ACTIVĂ 
O soluţie tehnică pentru a elimina din pesticide este un aparat disponibil de puţin timp pe piaţă, care foloseşte aşa-numita “apă activă” ce degradează pesticidele de pe suprafaţa vegetalelor şi le transformă în substanţe inofensive.

Sursă articol frecventa-sufletului.ro
Imagine dreamstime.com

Vă recomandăm să vizitați magazinul nostru online megaplus.ro!

sâmbătă, 8 martie 2014

Infuzoarele de ceai şi cafea ne aduc sănătatea într-o simplă ceaşcă

Infuzoarele de ceai şi cafea ne aduc sănătatea într-o simplă ceaşcă Fie că suntem acasă sau la birou, cu toţii avem micile noastre plăceri care, în timp, se pot transforma, uşor, uşor, în tabieturi. Vom observa că ne va fi greu să mai plecăm la serviciu înainte de a savura cafeaua de dimineaţă, sau să mergem la culcare fără a ne bucura de efectele liniştitoare ale unei ceşti de ceai. La urma urmei, obiceiul de a bea ceai sau cafea datează din timpuri străvechi. Ceaiul, de exemplu, a apărut cu mii de ani în urmă în China, în timpul dinastiei Shang, fiind consumat, iniţial ca medicament. Cafeaua are, la rândul ei, o istorie de o mie de ani, avându-şi originile în Etiopia şi ajungând în Europa în timpul Imperiului Otoman.

În prezent, dacă o ceaşcă de cafea dă savoare dimineţilor posomorâte, ceaiul este folosit atât ca stimulent pentru îndepărtarea oboselii, cât şi pentru efectul său calmant.

Pentru a-şi putea păstra aceste mici plăceri, omul epocii moderne a găsit soluţia potrivită: infuzorul. Acesta este un dispozitiv extrem de popular în zilele noastre, durabil şi convenabil pentru orice buzunar. Putem spune că a revoluţionat industria cafelei şi ceaiului, fiind ideal mai ales pentru cei care îşi desfăşoară activitatea într-un birou, dar şi acasă. Metoda de infuzare a frunzelor în apă fierbinte datează încă din secolul al XV-lea, din perioada dinastiei Ming.

Infuzoarele sunt de mai multe tipuri. Infuzorul metalic tip cleşte este pragmatic şi uşor de folosit. Prin apăsarea celor două mânere, bila metalică se deface şi se poate umple cu plante de ceai, apoi se scufundă în apa fierbinte. În acelaşi fel se foloseşte şi infuzorul tip capsulă, singura diferenţă fiind sistemul de prindere – un lănţişor care ajută la îndepărtarea lui din apă. Un alt avantaj este faptul că se poate curăţa uşor cu o periuţă de dinţi şi cu sare, dar acest lucru nu este necesar după fiecare utilizare.

Presa franceză este un dispozitiv util mai ales când vă aflaţi în criză de timp şi arată asemeni unei căni cu piston. Cana este din sticlă, iar soclul din oţel inoxidabil, rezistent la temperaturi ridicate. Spre deosebire de alte infuzoare, presa franceză poate fi folosită atât pentru prepararea ceaiului, cât şi a cafelei şi este uşor de întreţinut. Pentru a pregăti băutura, plantele de ceai sau cafeaua se aşează pe fundul cănii, se toarnă apa fiartă, se aşează pistonul şi capacul şi se împinge pistonul până ajunge la nivelul apei. După ce se lasă la infuzat timp de 1- 10 minute, se apasă pistonul până la capăt şi se poate turna în ceaşcă. Aceste infuzoare se pot spăla uşor şi au o durată de viaţă lungă.

Cunoaştem deja beneficiile acestor două tipuri de băuturi. Cafeaua ne poate ajuta să pierdem în greutate, este anticancerigenă, previne diabetul şi bolile cardiovasculare, sporeşte atenţia şi binedispune, prelungeşte viaţa, este benefică pentru păr şi ten, stimulează efortul fizic intens, alungă migrenele şi ajută la îndepărtarea celulitei. Pe de altă parte, anumite tipuri de ceai îmbunătăţesc capacitatea de concentrare, încetinesc procesul de îmbătrânire, au efect diuretic şi detoxifiant şi sunt de ajutor în tratamentul cancerului. Iar acum avem ustensile din ce în ce mai performante pentru a ne putea „trata” cât mai des şi mai simplu. Ce poate fi mai minunat? 

Urmarește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Articol realizat de Ada Ioana COJAN


Sursa imagini: www.picgifs.com si www.scenicreflections.com

sâmbătă, 1 martie 2014

CONCURS: Adu primăvara în bucate şi câştigi electrocasnice

MegaPlus.ro și SfatulPărinților.ro te invită la un concurs de Mărțișor în secțiunea RețeteleTale.ro. Adu primăvara în bucate cu rețetele tale delicioase și poți câștiga unul dintre cele trei premii oferite de magazinul nostru.

Perioada de desfășurare a concursului este 1 - 23 martie 2014. Câștigătorii concursului vor fi desemnați luni, 24 martie 2014, pe pagina site-ului SfatulPărinților.ro. Premiile se vor acorda câștigătorilor la adresele indicate în termen de 30 de zile de la data trimiterii lor pe e-mail-ul echipei de marketing a site-ului SfatulPărinților.ro.

Ce trebuie să faci pentru a participa și regulamentul concursului gasești aici. Premiile acordate sunt:

Oală sub presiune, producător DeKassa, capacitate 10 Litri, capac suplimentar din sticlă termorezistentă, se poate folosi pe toate tipurile de plite inclusiv cele pe inducție, folosind acest produs economisești o treime din timpul de gătire.
Mai multe detalii gasești aici.


Tigaie adâncă (wok), producător Bergner, diametru 30 cm, înălțime 9.5 cm, capac din sticlă termorezistentă, se poate folosi pe toate tipurile de plite inclusiv cele pe inducție, acest produs face parte din seria Vioflam de la Bergner.
Mai multe detalii gasești aici.

Oală de fiert cu aburi, producător Peterhof, două site, capac din sticlă termorezistentă, capacitate oală 2.5 Litri, diametru 18 cm, fund triplu pentru distribuția perfectă a căldurii și economisirea energiei, se poate folosi pe toate tipurile de plite inclusiv cele pe inducție.
Mai multe detalii gasiți aici.


Vă dorim mult succes!

Postat pe site-ul econcursuri.com
Imagine sfatulparintilor.ro

sâmbătă, 22 februarie 2014

Rețetă pentru dezlegare la pește: crap cu roșii la cuptor

Vă recomandăm pentru dezlegare la pește această delicioasă rețetă de crap cu roșii la cuptor


Ingrediente

Pentru această rețetă aveți nevoie de 500 grame mușchi de crap, 2 roșii, 6 caței mari de usturoi, condimente pentru pește, ulei și sare.

Mod de preparare 

Bucata de mușchi de crap se spală, se șterge și se portionează. Se unge cu ulei și se presară puțină sare și condimentele. Bucățile se pun în tavă mare de aragaz tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. 

Roșiile se spală, se sterg și li se scoate miezul care se poate folosi la un alt preparat. Se taie apoi în cubulețe și se amestecă cu doi căței de usturoi tocați mărunt cu sare și piper. Se pun lângă bucațile de pește

Se dă tava la cuptor până când peștele este gata. 

Se servesc bucățile de pește cu cubulețe de roșii deasupra și mujdei de usturoi facut din restul de 4 catei. Vă recomandăm pentru mujdei să folosiți un mojar cu pistil din marmură sau granit.

Sursa rețetă sfatulparintilor.ro
Imagine sfatulparintilor.ro

Rețetă de post: lasagna vegetariană

Ce înseamnă lasagna fără parmezan, mozzarela sau carne tocată? Pentru un italian, nimic. Însă pentru cei care ţin post sau au alergie la lactate este o delicatesă. Astfel vă recomandăm un fel de mâncare celebră şi sănătoasă, care poate fi consumată fără probleme în Postul Paştelui și numai. 


Ingrediente


Pentru umplutura cu vinete: 
- 700 de grame de vinete (cam două vinete mai mici);
- sare şi piper;
- câteva fire de pătrunjel proaspăt tăiat fin;
- maxim o linguriţă de oţet din vin roşu;
- puţină boia iute.

Pentru umplutura cu tofu: 
- cam un kilogram de tofu, scurs de apă;
- câteva fire de pătrunjel tăiat fin;
- trei linguri de drojdie (opţional);
- coaja rasă de la două lămâi de mărime medie;
- două linguri de suc de lămâie sau mai mult (cam jumătate de lămâie stoarsă);
- două linguriţe de sare (sau mai multă, după gust);
- un vârf de piper negru (sau mai mult, după gust);

Pentru sos: 
- 800 de grame de roşii în bulion;
- trei linguri de ulei de măsline;
- o ceapă medie, tăiată fin;
- doi căţei de usturoi, pisaţi;
- o lingură de bulion;
- o frunză de dafin;
- puţină boia iute;
- sare;
- 100 de grame de capere;

Pentru foi: 
- sare;
- aproximativ 400 de grame de foi de lasagna, uscat; 

Pentru asamblare: 
- o legătură de busuioc (se poate si uscat) 

Mod de preparare 

Umplutura:
Încinge cuptorul. Taie vinetele în felii groase cam de trei milimetri şi sărează-le pe ambele părţi, apoi lasă-le să se scurgă de apă, cel puţin 30 de minute. Între timp, prepară sosul. 

Sosul:
Roşiile în bulion se toacă în blender, iar ceapa se căleşte cam trei minute, după care se adaugă usturoiul. Împinge ceapa şi usturoiul într-o parte a tigăii, adaugă bulionul în partea cealaltă şi găteşte-l pentru 1-2 minute, apoi încorporează usturoiul şi ceapa. Adăugă roşiile tocate, frunza de dafin, boiaua şi un praf de sare. Amestecul se acoperă cu un capac şi se lasă la foc mic timp de 45 de minute. Apoi se adaugă şi caperele, iar dacă mai este nevoie mai puneţi sare şi boia. 

Finalizarea vinetei:
Folosind prosoape de hârtie, usucă feliile de vânătă pe ambele părţi. Într-o tigaie mare cu interior teflon sau ceramic, vinetele asezonate cu sare şi piper se prăjesc pe ambele părţi. În timp ce feliile de vânătă se prăjesc, amestecă într-un vas două linguri de ulei de măsline, pătrunjelul, oţetul, boiaua şi un praf de sare. Vinetele se amestecă în această mixtură. 

Foile:
Într-o oală mare, fierbe în apă sărată foile de lasagna, timp de aproximativ şapte minute. Scurge-le de apă, iar când s-au răcit suficient pentru a putea fi manevrate, pune foile pe o foaie de copt unsă cu ulei. 

Umplutura:
Pune într-un blender tofu, pătrunjel, drojdie (dacă o foloseşti), coaja şi sucul de lămâie, sare şi piper şi pasează-le, timp de aproximativ 30 de secunde. 

Asamblarea:
Pe fundul unei tăvi de copt pune un strat de suc de roşii, iar apoi un strat din foile de lasagna. Acoperă foaia cu un sfert din umplutura de tofu (cam o ceaşcă), iar deasupra un sfert din feliile de vânătă. Peste vinete, toarnă o ceaşcă de sos şi presară frunze de busuioc. Continuă cu încă trei straturi de foi de lasagna, respectând ordinea: foi, umplutură, vinete, sos şi busuioc. Apoi acoperă totul cu o folie de aluminiu şi coace lasagna la cuptor. După 50 de minute îndepărtează folia şi mai găteşte încă 10 minute, până când începe să facă bulbuci. Las-o cel puţin 10 minute să se răcească, înainte să o tai. Presară restul de busuioc şi serveşte cu restul sosului de tomate. 

Poftă bună!

Sursă rețetă: adevarul.ro
Imagine: chow.com

joi, 13 februarie 2014

Setul Fondue, o plăcere fierbinte de Ziua Îndrăgostiţilor

Indiferent că îţi place sau nu să îţi petreci timpul în bucătărie, există în prezent o mulţime de accesorii create parcă pentru a-ţi simplifica viaţa. Unul dintre acestea este setul fondue.

Foarte populare în anii '70, seturile fondue sunt încă la mare căutare atât în restaurante, cât şi în bucătăriile amatorilor de dulciuri. Au un preţ accesibil, sunt uşor de folosit şi nici nu e nevoie să ştii să gateşti. 

În principiu, un astfel de set este format dintr-un bol de ceramică, un suport de lumânare, o lumânare şi patru furculiţe.

Setulfondue poate fi modul ideal de a termina o seară romantică în doi. Sau poate deveni un cadou frumos oferit celor dragi, chiar şi cu ocazia căsătoriei.

Intuind proprietăţile minunate ale setului fondue, am comandat şi eu unul. Am cumpărat o ciocolată şi două banane, am topit ciocolata în bolul de ceramică, am tăiat banana rondele şi am amestecat-o cu ciocolata topită. Văzând fructul cum se îneacă efectiv în ciocolată şi simţindu-i aroma, papilele mele gustative erau de-a dreptul înnebunite. Cu toată sinceritatea vă spun că o astfel de plăcere nu se poate simţi decât în anumite momente. Cred că ştiţi la ce mă refer.

De atunci, a devenit desertul meu preferat. Şi înţeleg de ce. E gata în doar trei minute, nu e costisitor şi, ce e mai important, e incredibil de delicios. În plus, lumânarea de sub bol păstrează ciocolata topită şi caldă până la final. În afară de banane, pot fi folosite şi alte fructe cum ar fi căpşuni şi pere care sunt nu doar romantice, ci şi sănătoase, sau de ce nu, fructe confiate.

Că tot se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, în opinia mea este cadoul potrivit pentru un party fierbinte în doi, mai ales că ciocolata, se ştie, are efect afrodisiac. Aşadar, puneţi-vă imaginaţia la încercare pentru că o puteţi savura în variante multiple. Dar mai bine vă las pe voi să exploraţi. Trebuie doar să aprindeţi fitilul. Ce spuneţi, merită?

Comandă acum set fondue de pe www.megaplus.ro!

Urmărește-ne pe Facebook sau abonează-te la Newsletter pentru noutăți și reduceri!

Articol realizat de Ada Ioana COJAN

---------------------------------------------------

Reţetă fondue de ciocolată cu fructe pentru 2 persoane
Preparare 10 minute
Dificulate redusa

Pentru sos:
- 50 g ciocolată cu lapte
- 50 ml lapte
- un cub de unt
- 1 bomboană Pocket Coffee sau 2 linguri de espresso
Fructe:
- 2 fructe de kiwi
- 1 portocală mare şi dulce
- 1 banană
- câteva rondele de ananas

Preparare: fructele se taie cubuleţe şi se aşează pe un platou.
Sosul: se topeşte ciocolata şi bomboana, se adăugă laptele şi untul. Se fierb cca. 5 minute până se îngroaşă sosul. Se toarnă sosul de ciocolată în vasul de fondue.

Poftă bună!

---------------------------------------------------